Povestasul fara Nume

A fost odata, candva, undeva un Povestas fara Nume. Povestasul asta avea un farmec deosebit. Incanta pe toata lumea din orasul in care traia cu povestile sale. Oamenii erau fermecati de modul in care Povestasul impletea cuvintele in istorisiri magice. Le alegea cu atentie, le potrivea cu delicatete pana cand crea o alta lume, dar care parea cat se poate de reala.

Povestasul avea deja multi ascultatori; asteptau in fiecare zi ora intalnirii, mereu curiosi ce povesti cu dichis le-a mai pregatit Creatorul.

Povestasul le vorbea despre muzica, despre filme, despre fete si baieti, despre reclame, despre decoruri, despre clatite, despre Dunare si mare, despre viitor, despre ei, despre case si visuri, despre acorduri, despre schimbari, despre vreme, despre inceputuri, despre cuvinte, despre prieteni, despre ceaiul verde, despre biciclete, despre culori si rasarituri, despre iarba verde si laptele praf, despre distanta dintre luna si soare, despre stele.

Parea o lume poleita cu emotie si sinceritate. Totul era bine si frumos... Pana intr-o zi.

Povestasul fara Nume avusese o noapte agitata. Se trezise mai obosit decat se culcase si il macinau numai ganduri negre. Era atat de posomorat incat si privirea i se tulburase. Seninul ochilor si lumina care iesea din ei disparusera. Lumea i se parea ingusta, timpul nu-i mai ajungea si nu mai putea crea povesti stalucitoare. In minte ii veneau numai cuvinte seci, brute, care tiuiau.

Oare se terminase farmecul? Nu mai existau cuvinte frumoase si zile colorate?

Povestasul fara Nume a plecat intr-o calatorie, cu scopul, zice-se, de a cauta noi povesti cu talc. Numai ca nimeni nu stie ce s-a intamplat in calatorie. Cert este ca Povestasul a luat o hotarare pe care nu a dorit s-o impartaseasca cu nimeni. Cand a revenit in orasul natal nu a mai spus nici o poveste. Ba mai mult decat atat, s-a prefacut surd si mut... Pentru ca uneori e mai confortabil sa taci si sa te prefaci decat sa iti asumi responsabilitatea unei decizii sau a unei schimbari.