"Mi-am masacrat rolurile, dand jos mastile si paravanele inchipuirii, toate barierele si lacatele vascoase lipite de obraji, mi-am scos armura costumului de erou sau de criminal, de artist ori de olog, de omida sau de simplu visator, nu-mi mai trebuie rimel sã-mi machieze stãrile de frig, de angoasa, de neliniste, nu!
Astfel, dezgolita complet de sansele de-a creste printre veritabili actori, strategi ai vesniciei, deshumata total si revenita printre normalitati de mucava usoara, pot sa ma consider invingatoare, ca un razboinic uitand sa zambeasca la vedrea altui macel, asemeni unui robot inotand in curentii virtualului, ca o ramura stalcita de viforul nebuniei anotimpurilor! Cat mai am pana la dizolvare totala, spre disparitii-n azur?
Rolul este gata, piesa a ajuns la final, nimic nu este de comentat, de aranjat, de ars, de expus, scenaristii au obosit sa mai imagineze noi metode de-a ma amuza, de-a ridica schele ale vertijului, maligne fapte, rolul nu mai apartine celor puternici, dar nici celor slabi, poate ca totul nu-i decat o secventa obscura dintr-un jurnal uitat."
* * *
"Start!"
Cele mai fericite zile se consuma in inchisori, printre soareci nauciti de cianura gandurilor, se vand la piata, pe-o palma de ghicitori, se pot viziona intr-o cochilie a televizorului necrozat, substituind retina.
Cele mai fericite zile se-aud tropaind prin blocuri sfartecate de murdarie si obscenitati rozii, se pot injecta in ochii intepati de noapte toxica si de zi albastruie, se bat pe ringuri si în stadioane!
Cine are nevoie de-atatea fericite zile? Poate cersetorii de droguri bogate in vitamine, poate cainii umflati din pantofii atletilor, poate melcii accelerand relativitatea nerabdarii, cine cunoaste adevaratul raspuns?... Cine sa scormoneasca alte substitutii de fericire daca nu putin detergent invesmantat in preot calm, in gardian sau in omida?
Cele mai fericite zile sunt cele gasite pe tipsia trotuarului, in chip de vechi bani ravniti de numismati excentrici, triunghiulari savanti, cele mai fericite zile stau in biblioteci pitite in marsupiul volumelor prafuite de stagnare, cele mai fericite zile intruchipeaza vapoarele mandre prabusite in perdelele oceanelor, accesorii de prisos, lovite de fierul rosu al unei inghetari premature...
"E alt debut, o noua ramasita?"
Multimi grotesti supravegheaza cortegiul funerar al zilelor fericite, fotografiindu-le organele macinate de atatea spalari, de-atatia colti fiorosi — multi unicorni tristi? —, de frunzele plantelor carnivore... Maine, dis-de-dimineata, vor aparea pe farfuriile ziarelor electronice, anuntand marea disparitie, semn clar ca fericirea s-a volatilizat, pentru totdeauna! De acum incolo, viitorul putea sa respire usurat...
* * *
"Pentru ceea ce se intampla nu va dau nici un indiciu, nu stric surpriza acestei dimineti reci, nici zborul de obsidian al numerelor de pe gleznele ecranelor paroase, pentru ceea ce planuiesc nu-i nevoie de moarte, ci doar de corectii majore. Caci ritmul continua sa faca ravagii printre babe de pluta, e numai o alta zi a uitarii...
Nici un avion nu zboara peste umbre, cochete rochii ispititoare, nici un tren nu spulbera linistea pumnilor inclestati, nici o boaba de mazare nu reuseste sa hraneasca ratiunea... Inseamna ca normalitatea din nou a inchis ochii, sa nu mai erupa visuri, sa nu mai clocoteasca suflete?
N-am cum repara cuvintele, n-am cum indrepta arderile, orasul e mai siret ca niciodata, mi-a vrajit ochii, mi-a fracturat falangele, accidentul a fost teribil... Cate masinarii complicate urla in artere, atatea ganduri rarefiate se scurg inutil, umezind pereai si fotolii, decoruri ale unei revelatii casnice. Ranile stau mai presus de bucurii, pe rafturile superioare ale existentei, la adapost de credinta, dar mai aproape de ultimul semn de-a plana...
Fara vapoare, fara parasute, doar cu inscrisurile stacojii pictate pe camasa, crusta a inhibitiilor mele vesnice, stau si astept, impreuna cu voi, sfarsitul reprezentatiei, de atatea saptamani... Pentru ceea ce se petrece acum nu va ofer nici o sclipire de ratiune, nici o sansa iute, nu vreau sa ruinez lumini si nici echilibrul precar al zilei, va las pe voi sa ghiciti ce anume se deschide, imbobocind usor peste teroarea faptelor mele cotidiene. N-am nevoie de solutii, de creioane colorate decorand zambet, n-am trebuinta de aplauze furtunoase si de orgi grave, nici de batai de gong, nu!
Nici o sansa ca submarinul sa iasa din valurile relaxate ale memoriei, e doar o minciuna zugravita pe usa, sa sperie adolescentii fara buze, sa ingrozeasca batranii fara clante, sa arunce in aer pacea metropolei. Sa fie mai mult decat atat? Sa fie si altceva, penetrandu-mi ceata deasa a mintii?
Nu detectez decat noi strigate disperate, impanate cu incercari de sinucidere — clasic cliseu —, nu percep alte minuni concrete, pete moderne pe figura realitatii, s-au schimbat prea multe... Ce-ati vrea sa distrug, ce-ati dori de la mine? Vocile interne nu-s capabile sa-mi vindece stigmatele din pupile, oricate eforturi s-ar depune aici...
Fara motoare cubice izvorand din inima dirijabilului, al sentimentelor, lipsit de coardele iluziilor prea filigranate, nu pot decat sa inchid complet moartea, intre gratiile sufletului, langa alte artefacte cenusii, alaturi de toate celelalte victime ale inocentei din viitor. Nu va spun mai multe, va las sa va chinuiti pana ce..."
* * *
Toti cunosteau cine fusese, ce rudimente de gandire avea, toti stiau de vinovatia sa, nedovedita, de evenimentele tulburatoare care dusesera la decaderea omizilor, la claustrarea lui intr-o lada plina de obsesii, preschimbat in foetus piramidal dorind cristalul perfectiunii.
Nu mai existau discuri, benzi sau inscrisuri povestind din ceea ce se petrecuse, cu atata vreme in urma, cand inca mai era om, despre el circulau, serpuitoare, pretutindeni, fel de fel de legende stranii si basme terifiante, desi fiecare isi amintea succesiunea pala de fapte, frunze voalate coborand din memoria vremurilor, toti posedau inca vii in minte metamorfoza si sfarsitul perioadei de gestatie in scaun, maturitatea tarairii si inaltarea spectaculoasa peste vazduh, zmeu purificator al intelesului lumii.
Viitori savanti incercasera, inzestrati cu sofisticate echipamente si rudimentare elipse ale intuitiei, sa colecteze si sa ordoneze ramasitele vocilor, senzatiilor, ecourilor a tot ce existase, real, intr-insul, dar nu reusisera decat in mica masura, edificiul personalitatii sale colcaia inca de numeroase zone necunoscute, imaculate, terra incognita dintr-o harta de haos.
***
Scriu despre grimasele mustelor purtate in locul hainelor, despre ghilotine trandafirii, multiplicand slabiciuni de martiri blonzi, concep fel de fel de povestiri, dar nu-i pentru linistea mea aceasta truda, n-astept recunostintã din partea piticilor mineri, nici zambet cald, cu cacao, de la giganti...
Ma intreb, cat mai indraznesc, de ce mai privesc la scaunul blocat, la toate paiatele care ma inconjoara, cum de mai am curaj in unghii sa deschid dulapul, sorbind ceaiul acestor ganduri vechi, trecute, dorind iarasi fotografiile decolorate, instantanee candide ale rolurilor copilariei, vrand aceleasi insorite zile fericite, zburand prin frunze multicolore, de ce mai sper la o intoarcere?
"Nu pleca, trebuie neaparat sa repari scaunul, sa-i pui la loc ochii migdalati, stranii brose, sa-i atasezi alte membre catifelate, albe si perfecte, de marmura tanara, trebuie sa-i asezi ideile în ordine, pe tonalitati si imbobociri, sortandu-le dupa rang si faima, nu-l parasi, nu se poate descurca inca singur intr-o lume de miracole poluate, scaunul trebuie educat!"
Ascult murmurul verzui al muzicii corodate de interferente ascutite si voci metalizate, poate am nevoie de alt radio, de un nou far ghidand sunete catre tarmul linistit... Dar nimic nu ma inspaimanta, nici tarsaitul gandacilor de portelan maroniu, fin, peste masa umpluta cu munti gratiosi de hartii inghetate — sloiuri de prisos ale pasiunii? — si cerneluri policrome, nici schilodul de la usa cersind un dinte de aur ori o galeata de vorbe partial digerate, nestemate false, nici faptul c-am ramas asediata de volumele groase... Imprejur, langa carje de fier si pensule obscene, langa butoanele telecomenzii negre si ceasca inca aburind arome de cafea tare, langa clepsidra becurilor si frigurilor, au prins sa creasca tulpini zvelte, liane violente, izolandu-ma de fereastra de pe care lansam elicoptere usurele spre pietonii pierduti.
Insa continui sa mazgalesc foi impregnate cu umbre acide, nu ma pot opri din visul meu teluric, acela de-a distruge avioane rele murdarindu-mi cearsaful, de-a ajuta la maturizarea scaunului, unic simbol al pacatului etern, nu sunt capabila sa apas o tasta si banda magnetica a acestei casete video sa se opreasca, pentru totdeauna, rolul sa se termine...
Scenele de bal nu-s pentru oricine, asa cum nici groaza din filme nu multumeste pe toata lumea...
"Straluceste soarele, asemeni unui periscop auriu iesit din coasta oceanului, este bucurie în pescarusi alunecosi si scoici celeste, printre firicelele de cuart ale plajei bantuite de valuri largi, inca-i vara, pretutindeni, nu va ploua, nici nu va mai fi frig! In scenariu s-a prognozat ca va fi permanent zi insorita, caniculara si benefica, spre deliciul tuturor!"
* * *
Din nou, acasa in brate, intr-o cada rubiconda, cu forme de contrabas, de placute rememorari ale trecutei sticle, candva plina de cognac, isi implinea oglinda c-o reflexie tarzie, speriindu-se de propriile sale riduri meandrate, elegante fire de fapte electrice, glorioase... Fireturile uniformei straluceau asemeni unei ghirlande prinse de transeele unui brad de sarbatori, picioarele de lemn lucios acuzau ruginiri hibernale, cu toate ca stia oricine ca asa ceva nu putea avea loc decat in cutia cu mosoare amestecate, ale anti-realului, in boxa acuzatilor. Dar nu ma deranjau sunetele fanteziei clipocind in apa alburie, se scalda in visuri si intocmea, constiincios, minutioase testamente, din carpe prafuite, ate si bumbi, credeam ca mai este valid si neinfricat, calarind vulcanic prin stepa, in cautarea imortalitatii ori a mastii virgine a credintei, pierdute de tribuni... Spitalul rasturnat, din pilulele luate intotdeauna cate trei, dupa fiecare cina a tainei timpului, se dovedea rabdator, suportandu-i toanele de toxicoman, punand in pericol integritatea mentala a locuintei adormite de ger.
Doream papusi de miere si castele de nisip, nu mai suportam vaga felie de dureros concret, ci junduiam dupa mari involburate in asalturi azurii, submarinele atomice se dovedeau adorabile, as fi vrut biscuiti deliciosi stropiti cu palid lichior, confesiuni pisate cu strasnicie, si nu percepeam lumea la justa ei valoare, credeam ca traiesc intr-un gogosar de basm, intr-un stergar menit a ascunde cu pudicitate floarea rosie a realitatii... Razboiul cel crunt cu sinele cauzase numai nenorociri fioroase! Nu ma mai puteam trezi, desi lucrurile ma primisera cu bucurie si ma protejasera de contactul intim cu exteriorul, sa nu cumva sa ma imbolnavesc de multumire, doar scaunul putea sa furnizeze listing-uri de adevar curat...
***
In casa albastrita de crema noptii instaurate brutal nu mai existau mobile, alt fel de obiecte, nu se mai remarcau nici macar haine sau becuri, toate fusesera evacuate de viforul viitorului, vandute anticarilor pe vreo foita de platina menita a polei mandria, geniul, neputinta... Doar un singur scaun, drept si modern, mai vietuia pustiului inconjurator, imbiindu-ma sa-l distrug, sa uit tot ce se va intampla, odinioara, parca-mi soptea dulceag sa ignor ca mi-am pierdut picioarele, identitatea, omizile, directia. Fusesem constransa, astfel, sa joc un rol straniu, acela al unui scriitor prea blajin, nu reusea sa suprime inregistrarile incomode din interior, sa anihileze timpul! Cele mai fericite zile trecusera...
"Stop!"
