care-i treaba cu PR-ul de fapt? ce atat filosofie in jurul acestui domeniu? cea mai elocventa si reusita lectie de PR pe care am vazut recent a fost filmul "The Queen". la prima vedere pare doar o fila din istoria angliei care incepe cu numirea lui tony blair in functia de prim-ministru si se termina cu moartea printesei diana, care evidentiaza conflictul dintre aceasta si casa regala. unii ar spune ca filmul este inca o ecranizare a aceluiasi subiect. insa privit dintr-o alta perspectiva, prin ochii comunicatorilor, filmul chiar subliniaza greseli de PR si schimbari de strategie in ceea ce o priveste pe regina.
prima greseala pe care ar fi putut s-o faca regina ar fi fost sa nu-l primeasca cum se cuvine pe tony blair in calitate de prim-ministru. pentru ca se stie ca reginei nu prea i-a convenit aceasta optiune avand in vedere originea laburista a acestuia, dar era people's choice, iar regina a trecut cu brio de aceasta "incercare".
astfel, greseala de baza, daca se poate numi asa, a fost modul in care regina a reactionat la moartea printesei diana. regina a refuzat sa faca vreo declaratie cu privire la acest subiect, ba chiar a plecat din londra. pentru regina totul era clar: diana nu mai facea parte din familia regala, deci ea nu trebuia sa se prezinte in fata opiniei publice cu vreo declaratie. rezultatul acestui comportament a fost cat se poate de neasteptat pentru regina si cat se poate de normal pentru poporul britanic care o venera pe diana. astfel toata opinia publica era acum impotriva reginei, ba mai mult, o suspectau pe aceasta de o eventuala implicare in accidentul dianei.
vazand determinarea britanicilor si ascultand in cele din urma sfaturile lui tony blair, care a iesit cel mai bine din aceste evenimente, coafandu-si imaginea cu ajutorul declaratiilor potrivite cu privire la evenimente, regina a decis sa-si reconsidere pozitia si a schimbat strategia "piaristica". astfel ea a sustinut o declaratie de presa, iar printesa diana a avut parte de funeralii regale.
meritul reginei consta in faptul ca, desi in al 12-lea ceas, ea si-a dat seama de greselile pe care le face . a avut puterea de a intelege versiunea poporului asupra acestei povesti si a actionat in consecinta. practic, regina a cedat presiunilor din doua parti, mai intai a poporului britanic si apoi a ei insesi. raspalata nu a intarziat sa apara, regina recapatandu-si locul in fata britanicilor.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu