joi, 16 august 2007

Zdraveite!

Am plecat cu o valiza de vise si un zambet ca sa fie soare si m-am intors cu un sac de amintiri frumoase.
Cand am pornit la drum eram dotata cu doza recomandata de emotii dinaintea fiecarui drum, dar la nici 10 minute de la plecare in fata mea se infatisa clar si voios domnul curcubeu; atunci am stiut ca va fi bine si asa a fost!
De ce Balcic? Pentru ca anul asta chiar nu aveam chef de aerul artificial si ultra-comercial din statiunile obsinuite. Nu mai vroiam sa vad sezlonguri aliniate militareste pe plaja si nici toate acele metode, deja standardizate, care servesc la „entertianmentul” populatiei. Vroiam sa descopar o lume noua, despre care auzisem povesti frumoase.
Acestea fiind spuse, am popsit in „orasul alb”. Balcicul este un oras-port cu iz interbelic, inconjurat de munti de calcar si de mare. Culorile pe care le intalnesti aici se imbina armonios si contureaza un peisaj mai degraba mediteranean decat balcanic. Marea albastra, ca o rufa alba clatita in prea multa sineala, muntii si stradutele albe, toate nuantele de verde ale vegetatiei si acoperisurile rosii ale caselor te fac sa vrei sa descoperi mai multe despre acest oras.
In ceea ce priveste arhitectura predomina piarta si fierul. Vei fi vrajit de felul in care se imbina cladirile bizantine cu cele de inspiratie musulmana. Pasii te vor purta singuri in plimbari interminabile pe stradutele inguste, cu aer boem, iar mirosul de musetel, pelin si izma iti vor incanta simturile.
Orasul este construit sub forma unor etaje asa incat poti parcurge Balcicul numai pe scari de sus in jos si invers :). E ca un labirint care asteapta sa fie descalcit! Curtile caselor sunt pline de vita de vie si de flori in jurul carora leviteaza intr-un echilibru precar albine si fluturasi. In Balcic nu exista timp, nu te grabeste nimic... daca nu ai ceas, te ghidezi doar dupa soare si dupa pofta inimii. Mereu te vei intreba „dar oare scarile astea unde duc?” si uite-asa te vei rataci... in cele din urma vei ajunge in cartierul tatarasc, unde te intampina ritmul jamparalelor si mirosul trandafirilor. Curand ai sa intalnesti privirile misterioase si taioase ale tataroiacelor. Moscheea e la doi pasi si aici poti admira minaretul si cimitirul turcesc vechi... fiecare mormant spune o poveste. De aici cobori lin spre faleza si intalnesti in cale o lectie de istorie: Primul muzeu-galerie de arta din Dobrogea, construit in 1937.
Faleza este strajuita de fasii micute de plaja si de marea care se joaca cu toate tonurile de verde si albastru, pe de o parte, iar pe cealalta parte de zeci de terase si restaurante non-stop populate. In portul de yachturi e un du-te-vino continuu si poti sta la o portie de gura-casca sa vezi ambarcatiunile...
Urmatoare destinatie: Palatul Reginei Maria si Gradinile Botanice (am invatat si in bulgara: Botanickaya Gradina :)). Un peisaj simply breathtaking! Construit in anii 20 ai secolului trecut, de arhitecti italieni, la cererea Reginei Maria, palatul impresioneaza prin simplitate si mult bun gust. Se aude pe aici ca acest palat nu era doar locul de odihna preferat al Reginei, ci si locul in care traia o poveste de dragoste cu un turc. Se spune ca ar fi avut si un copil cu acesta, dar a murit cand era in ca bebelus. De altfel, in gradina botanica exista o cruce de piatra unde este mormantul bebelusului.
Gradina Botanica, insa, este uimitoare! Printre mii de specii de flori, cacatusi si arbori te poti racori la poalele cascadelor. Gasesti aici obiecte de ornament din Maroc, Spania, pietre din Moldova si Basarabia, tronuri de marmura de la Florenta si o biserica intreaga, unde a fost pastrata inima Reginei, adusa din Grecia. Nici nu-ti dai seama cum trece timpul in incercarea ta de a captura fiecare coltisor din acest mini-paradis.
Eu inca plutesc pe muzica dementa a cerurilor...

P.S: Din categoria „must try”, cu dedicatie speciala pentru Dan: berea bulgareasca Zagorka, doua dintre salatele traditionale: Shopska si Snezhanka si amestecurile de seminte. Ah! Si Retrophoto! ;)

Niciun comentariu: