despre ochelari

Prietenii sunt ca și ochelarii... îți dau un aer inteligent, dar se zgârie ușor... Trebuie să îi ștergi de praf ca să poți vedea prin ei, să-i cureți cu soluție specială ca să lucească. Și, poate cel mai important, trebuie să ai grijă unde îi pui ca să nu-i pierzi sau să nu-i uiți.

Există tot soiul de ochelari: unii pe care nu trebuie să îi porți decât în anumite momente, alții pe care trebuie să îi porți mereu, unii de care îți aduci aminte doar când te dor ochii. Există ochelari pe care îți face plăcere să-i porți și ochelari de care nu te desparți niciodată, cu care ai o „relație specială”, pe care nu vrei să-i schimbi, iar dacă dioptriile s-au modificat preferi să înlocuiești doar lentilele.

Există și ochelari care te obosesc, dar, din fericire, poți să dai peste niște ochelari super-mișto. De cei din urmă trebuie să ai mare grijă pentru că un cerc de prieteni nu se face cu un compas.

una rece, una... prea calda

... după principiul ăsta am funcționat eu azi... mă rog, de fapt, deja ieri...
Am trăit în extreme.
Întâi de toate dimineața nu am avut nici apă caldă, nici căldură... așa încât am fost și nespălată și înfrigurată și în gură cu toate înjurăturile pe care le-am asimilat în timpul vieții. Nici o secundă nu mi-a trecut prin cap zicala aia cu „ai grijă ce-ți dorești”. Tot ce vroiam erau câțiva stropi de apă caldă și niște calorifere măcar călduțe. Și iată că minunea s-a produs: după vreo 2 ore de așteptare, caloriferele au început să duduie furtunos, geamurile s-au aburit, iar mie îmi era deja prea cald. Însă degeaba am dat eu caloriferele pe 1 că ele încă se mai încălzeau. În fine, mi-am zis să nu-mi bat capul cu asta și să mă bucur totuși și de apa caldă. Zis și făcut. Doar că acum era atât de fierbinte încât era imposibil s-o apropii de tine. În zadar am întors robinetul până la capăt spre bulina albastră, adică rece... tot fiartă venea. Și uite-așa a trebuit să mai aștept o oră până când s-au făcut reglajele necesare.
Evident, cu așa o succesiune de evenimente neașteptate, eram în întârziere la minunatul curs de mass-media (despre care am scris mai devreme). În stația de autobuz m-am decis că ar fi bine să iau taxiul. Erau 3 taxiuri prezente la datorie. M-am dus la primul, am deschis portiera, domnul taximetrist m-a privit foarte intrigat, ca și cum m-ar fi întrebat: „cum îți permiți să mă deranjezi tocmai când citesc ziarul?”. Mi-a spus arțăgos nevoie-mare că nu e liber și mi-a întors spatele.
Nu-i nimic, imi zic, nu e singurul taxi din stație. Merg la următorul și primesc același tratament. Singura diferență era că primul citea ziarul, iar ăsta își „aștepta femeia”. Deja le altoisem și ăstora niște urări strămoșești și eram convinsă că nu mai ajung nicăieri. Dar cum speranța moare ultima încerc și la cel de-al 3-lea taxiu'. Victorie!! Acesta era liber. M-am urcat în taxi într-un extaz aproape mistic și i-am zis unde să mă ducă. Din greșeală, am menționat și că mă grăbesc... și atât mi-a trebuit. Tot drumul am fost un fel de minge de ping-pong pe bancheta din spate, cu sufletul mai mic decât un purice, mai mic decât orice și cu o vagă speranță că voi ajunge totuși întreagă la destinație. La urma urmei, se pare că omul gonea ca nebunul prin oraș pentru că îmi înțelesese graba... bunăvoință avea, nu pot să zic că nu. Și, după cum observați, sunt încă întreagă ca să povestesc.
La întoarcere acasă am nimerit într-un autobuz prea plin și, cu toate astea, prea rece, dar salata de ton mi-a ieșit delicioasă și ea nu a fost prea caldă... doar prea mare :D.

Discriminare cu scop precis

Eram azi la cursul de Mass-media și după ce am jucat Fazan cu cuvinte obscene dimpreună cu niște colegi, am hotărât să ascult ce zice și profa. Dar m-am răzgândit repede având în vedere că istorisea suav aceleași lucruri pe care le-am auzit în fiecare an de trei an încoace. M-am gândit totuși să fac, într-un fel sau altul, din acest curs unul eficient: așa că m-am apucat să citesc ziare... doar era un curs de mass-media, right?! Mi-a picat în mână „Gândul” și ochii mi s-au oprit pe penultima pagină. Mai întâi m-am speriat pentru că era un articol despre clovni, care pe mine mă înfioară (clovnii adică). Apoi, tot de pe aceeași pagină, am aflat că în Mexic se practică discriminarea cu scop precis. Ce vrea să spună poetul? Păi cică în Ciudad de Mexico există mijloace de transport doar pentru femei! Și asta pentru că un număr considerabil de doamne și domnișoare obișnuiau să fie hărțuite de către domnii bărbați în mijloacele de transport în comun. Așa încât autoritățile au hotărât ca unele autobuze să fie doar pentru femei, precum și primele 3 vagoane ale metroului.
Acum cu toții știm că discriminarea ucide vise... este evident că primele vise kill-ărite în acest caz sunt cele ale speciei masculine. Dar stau eu și mă întreb: oare dintre femei câte și-au văzut visele călcate în picioare odată cu această măsura de protecție?! :))

relatii

Relațiile cu oamenii sunt ca relațiile cu lucrurile. Când întâlnești un om nou e ca atunci când primești/ achziționezi un obiect nou. Ai aceeași atitudine și același comportament în ambele situații.
Atunci când îți ajunge în mâini un obiect nou, și care îți mai și place, te entuziasmezi peste măsură și manifești o grijă deosebită pentru el. Să luam exemplul unui telefon la care ai visat de mult timp. La început, nici nu ai curaj să-i dezlipești țipla de pe ecran și nici nu vrei să apeși prea tare sau prea mult pe taste. Îl privești cu drag și mândrie în fiecare zi, ai grijă să nu se zgârie, să nu-l trântești, să nu se murdărească și nici nu-l arunci la întâmplare în geantă. Ba mai mult, te răstești la oameni când ți se pare că nu se ”poartă” cuviincios cu el sau îl bruschează.
Doar că starea asta nu ține mult. În curând începi să te plictisești de ringtone-ul pe care îl ai, de wallpaper sau screen saver și începi să faci modificările de rigoare. Tot ce vrei este să schimbi ceva la el ca să fie din nou atractiv.
Încet-încet nu ți se mai pare o tragedie că îl lași aruncat la întâmplare, nici că au aterizat câteva firimituri din sandwich pe el. Puțin mai încolo nu pare a fi foarte grav nici faptul că ți-a căzut din buzunar și i-a zburat bateria, iar dacă ai scăpat un pic de cola pe el nu-i mare bai că doar se usucă și e rezistent.
Numai când se strică iremediabil (sau ți-l șterpelește careva în metrou - se poate întâmpla și așa...) începi să ai regrete și remușcări. Îți pare rău că l-ai pierdut, te gândești că poate nu l-ai apreciat suficient și că poate ai fi putut face mai multe ca să-l păstrezi.
La fel e și cu oamenii...

back on track

Si iata-ma in prima zi de ”activitate” dupa o luuunga vacanta. Timp de doua zile m-am tot uitat cu inima indoita la teveu unde se prognoza (as always) un mare prapad si o mare aglomeratie urbana la inceput de saptamana, din cauza de iarna, locuri stramte si multi oameni care reintra in sistemul muncitoresc/ scolaresc.
Date fiind aceste previziuni sumbre, azi dimineata m-am pornit la drum cu o usoara emotie in suflet. Nu stiam daca voi ajunge in timp la destinatie, dar eram inarmata cu rabdare si tot spiritul zen acumulat in vacanta. Si peste ce dau?! Ta-daaa..... Peste un tramvai, care in mod normal era doldora de lume, gol, astfel incat am putut sa batai linistita din picior pe ritmurile lui macy gray. Ba mai mult decat atat, am intalnit oameni amabili, care au stiut sa zica ”pardon” cand au vrut sa coboare si care au stiut sa multumeasca dupa ce li s-a raspuns la o intrebare. Nu stiu daca erau doar mai relaxati dupa concediu sau meritam eu amabilitatea lor, dar a fost bine. Si cel mai important, nu m-a calcat nimeni pe ugg-si!
Desigur ca nu am scapat de fetele triste si somnoroase ale oamenilor din metrou, dar eu le-am zambit tuturor.
A fost un inceput de saptamana bun! :)

fresha's wandering around

ping-pong

Dupa atata vacanta, atata zgomot si atatea calatorii in lumi stiute si nestiute it's time to settle down a bit. S-au aglomerat atatea lucruri in ultima perioada incat deseori am avut senzatia ca sunt ca o minge de ping-pong care zburda voioasa printre/ intre oameni, intamplari, colinde, cadouri, bulgari de zapada, intalniri cu prieteni vechi si prieteni noi, schiuri, patine si snowboard-uri, ceaiuri si vin fiert, prajituri cu martipan, de pe o parte si alta a granitelor... o minge de ping-pong prinsa intre Anul Vechi si Anul Nou. Anul Vechi s-a intamplat destul de haotic, cu multe evenimente si rasturnari de situatie, dar e de bine daca pici in picioare ;). Anul Nou se va intampla de data asta fara dorinte aprinse la miezul noptii, fara lista de rezolutii si fara lecturi suplimentare de horoscop prezicator. Deci probabil ca va fi si mai haotic :)). Eu zic ca ma va lua prin surprindere in mod placut si ca va fi un an p.... (nu pot sa zic cuvantul aici!)
We should just live like we mean it!

2007 in imagini