Relațiile cu oamenii sunt ca relațiile cu lucrurile. Când întâlnești un om nou e ca atunci când primești/ achziționezi un obiect nou. Ai aceeași atitudine și același comportament în ambele situații.
Atunci când îți ajunge în mâini un obiect nou, și care îți mai și place, te entuziasmezi peste măsură și manifești o grijă deosebită pentru el. Să luam exemplul unui telefon la care ai visat de mult timp. La început, nici nu ai curaj să-i dezlipești țipla de pe ecran și nici nu vrei să apeși prea tare sau prea mult pe taste. Îl privești cu drag și mândrie în fiecare zi, ai grijă să nu se zgârie, să nu-l trântești, să nu se murdărească și nici nu-l arunci la întâmplare în geantă. Ba mai mult, te răstești la oameni când ți se pare că nu se ”poartă” cuviincios cu el sau îl bruschează.
Doar că starea asta nu ține mult. În curând începi să te plictisești de ringtone-ul pe care îl ai, de wallpaper sau screen saver și începi să faci modificările de rigoare. Tot ce vrei este să schimbi ceva la el ca să fie din nou atractiv.
Încet-încet nu ți se mai pare o tragedie că îl lași aruncat la întâmplare, nici că au aterizat câteva firimituri din sandwich pe el. Puțin mai încolo nu pare a fi foarte grav nici faptul că ți-a căzut din buzunar și i-a zburat bateria, iar dacă ai scăpat un pic de cola pe el nu-i mare bai că doar se usucă și e rezistent.
Numai când se strică iremediabil (sau ți-l șterpelește careva în metrou - se poate întâmpla și așa...) începi să ai regrete și remușcări. Îți pare rău că l-ai pierdut, te gândești că poate nu l-ai apreciat suficient și că poate ai fi putut face mai multe ca să-l păstrezi.
La fel e și cu oamenii...
7 comentarii:
Exact, mare dreptate ai si mult mai ma bucur ca ai scris acest post.
Ceea ce mi se pare interesant, este ca, desi pe oameni nu ii consideram obiecte, ne purtam la fel cu acestia, iar daca ma gandesc bine cat de multe din obiectele de care m-am indragostit prima oara cand le-am vazut, inca mai sunt indragostit... incep, sincer, sa ma ingrijorez putin.
:) eu ii consideram si mai la obiect... dar mi'a trecut.
si merge piesa Ready is Not - Urma aici, nu?
dadadada, merge perfect!
foarte adevarat postul. un lucru care imi mai place la telefonul meu e ca stiu mereu in ce buzunar se afla...
@ aurelian: cam trist... si totul ar fi mai bine daca ne-am da seama la timp. ma intreb, insa, cum ar trebui abordata problema cu telefoanele second-hand, care au deja ecranul zgariat si praf intre taste?!
@ oitza: cu tine am dezbatut problemele si solutiile pe mess :P
@ ruxandra: asta cu buzunarul e un aspect foarte important... cu conditia sa nu fie nepotrivit si sa-ti cada telefonul :)
Exceptand procesul de imperechere, e posibil ca individul sa ramana individ si sa traiasca foarte armonios doar cu el, neincercand sa se divida si sa-si proiecteze diviziile in alti indivizi.
De unde s-a inradacinat opinia ca majoritatea oamenilor simt nevoia sa traisca in grupuri cu oranduiri sociale? Si nu e o intrebare la care sa-mi doresc un raspuns istoric. Evident, traind in grupuri oamenii isi imprumuta din obiceiuri, comportament, caracter se uniformizeaza intr-o oarecare masura si atunci.. pot fi mai usor comandati, controlati si supusi.
Deci..poate ne plictisim rapid de oameni pentru ca nu suntem proiectati sa stam cu oamenii..ci sa-i schimbam ca pe sosete de telefon mobil
mie imi place telefonul meu vechi, cu tot cu praful lui
foarte adevarat!
Trimiteți un comentariu