Pe când hoinăream alene descoperind minunile Lisabonei am dat peste acest restaurant-berărie, unde de altfel am mâncat cel mai bun peşte ever :D.
Iniţial locul a fost o mănăstire, din care acum au mai rămas zidurile (evident!) şi unele dintre cele mai frumoase azulejos (plăci de ceramică pictate) din interior. Ceea ce mi-a atras atenţia şi mi-a plăcut în mod deosebit în restaurantul ăsta este modul în care era promovat - prin valorificarea istoriei. Pe fiecare masă se afla o plăcuţă care zicea aşa:
... îmi doresc să ajung acolo. Acum 2 ani doar mi-am dorit, anul trecut mi-am dorit puţin mai mult, am încercat, dar astrele nu s-au aliniat favorabil. Anul ăsta mi-am dorit foarte mult şi m-am străduit - după amânări, peripeţii, răzgândiri, am reuşit. De mâine voi fi acolo "unde se termină pământul şi începe marea" :).
Am primit o leapşă foarte solicitantă de la Miss Mimo care zice să scriu despre obsesiile mele :D. La o primă vedere ar părea piece of cake, dar vă spun eu că nu este. Deci, ca să nu las leapşa neonorată m-am pus pe contabilizat şi adunat obsesii. Să vedem ce a ieşit ! Sunt obsedată de:
buricul meu - în sensul că îl verific constant să văd în ce stare e pentru că în mod sistematic la 2 ani se produce câte o hernie :-j
de genţi - mici, mari, colorate, uni, cu floricele, sport, elegante, variaţiuni pe aceeaşi culoare - niciodată nu sunt suficiente, mereu mai am nevoie de un model, aproape niciodată nu pot rezinta tentaţiei de a o avea "şi pe asta"
de convershi - cu cât mai multe perechi cu atât mai bine. Trăiască!
de oja sărită de pe unghii - mă oripilează şi-mi vine să-mi pun mâinile în cap atunci când văd o femeie cu oja (de obicei roşie sau într-o culoare închisă - ca să se vadă mai bine) ciobită pe unghii
de aşternuturi albe - pentru că am impresia că în ele se doarme cel mai bine
de Kinder Penguin - indiferent de anotimp e musai să fie măcar unul în frigider
de praful de pe ecranul laptopului şi de amprentele de pe telefon şi ochelari - cred că într-o viaţă anterioară am fost un lustragiu de succes :D
de căni şi magneţi - primele abia mai încap în dulap, cele din urmă au o problemă cu mărimea frigiderului
de potriviri - în general, între culori, ţesături, texturi, oameni, orice trebuie să fie potrivit
de mirosul cărţilor - uneori intru în librării sau anticariate doar ca să miros cărţile - vechi sau noi, după caz
de twitter şi messenger - cred că asta e deja adicţie :-s
de fotografii - trebuie să fotografiez tot ce prind şi trebuie să îmi cumpăr fotografii de oriunde merg
de verbul "a vrea" - am observat că îl folosesc destul de des
de mâinile oamenilor - este probabil primul lucru la care mă uit când întâlnesc pe cineva; sunt un fel de carte de vizită pentru mine
de pisici şi melci - în sensul rău, adică nu numai că nu-mi plac, dar mi-e şi frică de aceste vietăţi
de tacâmurile de la restaurant - musai trebuie studiate înainte de a fi folosite
de muzică în general şi de anumite cântece temporar
de coşuleţe - pentru papuci, pentru cărţi, pentru parfumuri, pentru orice - mă ajută să mă organizez mai bine, cred :D
de perfecţiune - în toate formele ei: începând cu mine care trebuie să fac totul perfect până la cele mai mici detalii care trebuie să fie şi ele perfecte în felul lor şi în limita posibilităţilor (evident, aici e o nunaţă importantă pentru că pentru fiecare perfecţiunea înseamnă altceva).
Ar mai fi altele, sunt sigură, dar nici nu-mi mai vin în minte acum, nici nu îndrăznesc să le scriu aici pe toate ;)). Şi vorba mamei, care a intrat în cameră când eu scriam de zor aici: "Pfff... ar fi trebuit să primeşti o leapşă care să sune aşa: de ce NU sunt obsedată" :)). Buuuuun... Leapşa merge mai departe la Abli pentru că ştiu că are obsesii foarte haioase, la Alina şi la Morcoveaţă. Spor!
Mi se pare foarte amuzant să te întâlneşti cu cineva după foarte mult timp la coadă la pâine, la rând la intrarea la un concert sau, pur şi simplu, în parc, şi să te întrebe senin, sec şi politicos: "ce mai faci?". Eu nu ştiu să răspund la întrebarea asta. Păi cum aş putea eu să spun în 2 minute ce-am făcut în ultimul an, de exemplu ?!
Deci... ce mai fac? Mă caţăr pe acoperişuri ca să văd lumea de sus, beau coca-cola şi mănânc napolitane cu surprize, dansez pe plajă, mă dau cu barca, mă reîntâlnesc cu prieteni vechi şi îmi fac prieteni noi, mă plimb, mi-e dor mereu de ceva sau cineva, mi-a recidivat hernia şi buricul e din nou în centru atenţiei, mă joc, fac poze, mă cert şi mă împac, râd mult şi mănânc puţin, caut mereu câte ceva, mă pierd în nimicuri, mă muncesc cu gândurile, nu-mi mai place aşa de mult îngheţata de ciocolată, acum o prefer pe cea de fructe, caut un master mişto, merg la concerte, cânt, citesc, nu apuc să mă uit la toate filmele la care îmi doresc, îmi vopsesc unghiile roşii, mă dau pe leagăn noaptea în parcuri, încă vreau o trotinetă roz şi încă vreau la Praga, uneori mai uit să respir, am surprize plăcute şi neplăcute, mi-e frică de fulgere, dar îmi place să mă uit la furtună, fac şi desfac bagaje de tot felul...
Un scurt rezumat al tuturor sună la fel de sec şi impersonal precum întrebarea: fac bine. Tu ce mai faci?
Am vrut să scriu despre asta demult, dar din diverse motive mai mult sau mai puţin întemeiate, it skipped. S-a întâmplat o mare bucurie pentru pr-ul românesc şi bucuria a venit de la The Practice în frunte cu Gabriela Lungu şi campania, privită cu scepticism de mulţi indivizi, pentru Ziua Bărbatului. După ce au câştigat cu această campanie 2 premii de argint şi unul de aur la Romanian PR Award, s-au înscris şi la competiţii internaţionale. Succesul răsunător a venit la SABRE (Superior Achievement in Branding Reputation). Campania "Man's Day" a luat 2 premii de aur la 2 secţiuni diferite ale concursului, inclusiv pentru Europa de Est, şiiiii... marele premiu. Trebuie menţionat că short list-ul pentru marele premiu a fost alcătuit de juriu dintre toate premiile de aur. The best of the best, deci. Congrats!
Un concert foarte fain, cu o atmosferă foarte altfel. Un show de tripat şi dez-tripat. O trupă profi şi implicată. Un slalom printre mesaje şi metatexte smart. O plimbare cu capul în nori, între trip şi hop. Un soi de prietenie cu alţi oameni in the mood. O stare interesantă şi un final destul de brusc. O oră şi 45 de bine. My favourite - Teardrop: aici (pentru că nu mai era baterie în dotare) pentru Raisa aka Roxana, deşi nu e chiar dimineaţă :)
Iniţial locul a fost o mănăstire, din care acum au mai rămas zidurile (evident!) şi unele dintre cele mai frumoase azulejos (plăci de ceramică pictate) din interior. Ceea ce mi-a atras atenţia şi mi-a plăcut în mod deosebit în restaurantul ăsta este modul în care era promovat - prin valorificarea istoriei. Pe fiecare masă se afla o plăcuţă care zicea aşa:
