La început l-am confundat cu unul din membrii staff-ului pentru că a apărut pur şi simplu, fără intrarea spectaculoasă la care se aştepta toată suflarea de pe stadion. Primele acorduri au fost destul de timide şi cuminţi. Apoi Lenny a funcţionat pe principiul "e cool până deschide gura"... pentru că atunci când a deschis-o ne-a comunicat că este foarte fericit că se află în Ungaria :-j. Huiduielile creşteau în intensitate, nişte indivizi de lângă mine au început să răspundă confuziei cu: "oh, hi michael!" ;)), iar Lenny se trezeşte din nou vorbind şi oferind audienţei una dintre cele mai penibile scuze ever heard: "îmi cer scuze, dar, ştiţi, eu trăiesc în camere de hotel"... No shit!
În fine, momentul a fost depăşit, Lenny s-a lăsat de vorbit şi s-a apucat de cântat. Şi a sunat bine. Amin.
A urmat o fază cam gay cu chitaristul la care n-am înţeles de ce urlau fetele atât de tare:
În a doua parte a concertului toată lumea a căzut de acord că Lenny este stoned şi toată lumea a poftit la bunătăţile din cabina lui cu atmosferă funky-cool :P. Mirosul de iarbă care învăluia primele 10 rânduri a fost un accesoriu esenţial pentru continuarea energică a show-ului ;)).
Probabil aşa se explică şi atitudinea de guru a lui Lenny şi speech-ul lui atât de bisericos cu "understanding and communication", "the love revolution is in each one of you", "you have the power to change things" and so on.
După acest discurs plin de înţelepciune şi care îndeamna la chibzuinţă, Lenny porneşte într-un tur (sinucigaş) al stadionului, dă mâna cu lumea din tribune, stârneşte invidia celorlalte tribune şi într-un exces de zel urcă fix la reclama cu heineken ca să dea din mâini în pace. Numai că o fană vigilentă şi prevăzătoare ghiceşte traseul artistului şi când era cocoţat acolo, sare pe el să-l pupe, iar Lenny se fuarte sperie :D, aşa că renunţă la aventura atletică şi se reîntoarce la microfon.
Pentru toate fetele care ne-au rugat să le sunăm la melodia asta:
Şi alt moment reuşit:
Cu toate gafele şi peripeţiile, am avut parte de muzică faină, atmosfera "funky-cool" şi, mai presus de toate, ca de obicei, multă voie bună. A fost un concert din categoria "God is black" :)).
luni, 28 iulie 2008
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
3 comentarii:
Ai uitat insa un mic mare amanunt care, pe mine, cel putin, m-a dezamagit oarecum. Dupa mai bine de jumatate de ora de asteptare, dupa doua ore incendiare,publicul a cerut doar un bis...Eu l-as mai fi vrut pe Lenny un pic pe scena dupa atata asteptare. Dar a fost frumos tare:)
mda... true... au renunţat prea uşor. şi n-am scris nici despre biletele în funcţie de înălţime, dar te las pe tine să dezvolţi subiectul :P
http://www.petinsuranceuks.co.uk/liability-insurance.html Looking after your dog's health should never be a matter of financial concern and can be minimized if a dog insurance plan is taken out. You may find that you are not actually at fault and offering money before the incident is settled could complicate the claims process.
Trimiteți un comentariu