luni, 21 aprilie 2008

dreams may come true !


Când eram mică aveam niște vise foarte ciudate. Și nu numai că erau ciudate, dar unele dintre ele se mai și repetau.
Îmi amintesc, de exemplu, că îmi era cam frică de coperta cărții „Capra cu trei iezi” pentru că pe copertă nu era, cum ar fi fost normal, familia de capre, ci tocmai lupul într-o ipostază dintre cele mai fioroase. Nu puteam pune mâna pe cartea asta decât dacă eram acompaniată de mame, bunici, mătuși și alte vietăți care roiau în jurul meu. Atunci simțeam că mă aflu pe culmile gloriei pentru că putem privi în ochi lupul cel rău. Am încercat chiar să ascund cartea de mine :D. Evident, asta era imposibil, și de fiecare dată când dădeam peste ea știam ce vis urma să am. Era ca un fel de tradiție... Cineva mă urmărea, eu fugeam, dar nu prea puteam să fug pentru că mă tot împiedicam și nici de urlat după ajutor nu puteam pentru că eram dată pe silent. Și mereu când ajungeam la ușa care mă putea salva din coșmar, eram prea mică și nu ajungeam la clanță. O dramă extenuantă, nu alta...
Cel mai mișto a fost când am visat, în timpul somnului de prânz, tema pe care o aveam de făcut pentru a doua zi la Citire. Asta era prin clasa a 2-a când învățătoarea ne pusese un diafilm și noi trebuia să facem pentru ziua următoare un rezumat. Numai că, luată cu grijile copilăriei, eu am uitat povestea în drum spre casă. În timpul siestei, însă, prin mijloace necunoscute, am revizionat diafilmul ;)). Iar când m-am trezit nu știam cum să scriu mai repede ca să nu uit iarași.
Dar de departe cel mai frecvent vis al meu ever, care s-a tot repetat până spre finalul gimnaziului, era că uit să mă îmbrac și că plec de acasă în pijamale și papuci de casă. Pe drum toată lumea se uita ciudat la mine, colegii de școală râdeau în hohote și se minunau, iar învățătoarea mă trimitea înapoi acasă. Rușinos...
Ei bine, azi nu m-am mai încurcat cu vise și am trecut la fapte. Gătită nevoie-mare, pudrată, parfumată, aiurită de la mama-natură și grăbită ca întotdeauna, azi-dimineață am plecat în papuci de casă... Erau așa moi și comozi încât mi s-a părut natural să-mi încep călătoria zilnică așa. Noroc că m-am oprit la avizierul de la parter să văd cât e întreținerea și am coborât ușor privirea în jos. Dacă n-ar fi fost acest popas de ordin administrativ, probabil aș fi așteptat bine-mersi autobuzul în stație în papucii mei cei bleu ciel.
Concluzia? In one way or another, sooner or later, dreams do come true!

4 comentarii:

Laura spunea...

Daca e adevarat, atunci trebuie sa visam cu mare bagare de seama :)

fresha spunea...

dacă visăm cu mare băgare de seamă nu prea mai e vis... cred că e suficient să visăm frumos :) și să ne trezim la timp

Anonim spunea...

Hmmm, eu imi aduc aminte ca prin generala aveam vise in trei parti. Erau is stilul "va urma". And guess what? Noaptea urmatoare visam continuarea visului din ziua precedenta. That was kind of freeky:-?

fresha spunea...

uau! eu niciodata n-am reusit asta :( si uneori mi-as fi dorit... cand eram trezita in mijlocul visului si nu apucam finalul. nu-mi plac visele nevisate pana la capat!