despre riscuri şi responsabilităţi

Riscurile şi responsabilităţile sunt nişte chestii de care ne lovim cu toţii la un moment dat. Ce putem face cu ele? Unul dintre lucrurile cele mai importante este să ni le asumăm. E mare lucru să faci asta! Nu sunt prea mulţi oameni în ziua de azi care să-şi asume riscuri, mici sau mari, pentru a descoperi că se poate şi altfel sau că există o variantă mai bună sau mai proastă sau că o afacere merge sau nu. Cred că vorba aia cu "cine nu riscă, nu câştigă" îşi are dramul ei de adevăr. Uneori chiar trebuie să rişti, să pluteşti într-o stare de inconştienţă şi să vezi ce iese. Oamenilor, însă, le e frică de risc, de eşec, de ţepe, fără să-şi dea seama că orice decizie pe care o iau implică un risc: dacă facultatea pe care am ales-o nu e chiar atât de faină cum cred eu? Dacă laptele ăla e mai bun decât celălalt? Dacă n-o să-i placă darul meu?... şi tot aşa. Riscurile sunt la fiecare pas, în gramaje diferite. Ne asumăm cel puţin câte un risc în fiecare zi, chiar în momentul în care ieşim din casă. Singura diferenţă dintre riscurile mici şi riscurile mari este că pe primele aproape că nu le mai sesizăm. Când, însă, în joc e pusă o miză mai mare, începem să învârtim problema pe toate părţile, aplicăm teorii, scoatem rădăcini din esenţă, ne afundăm în swot-uri complicate pentru că la facultate am învăţat că orice este un proiect... Cu alte cuvinte, pierdem o grămadă de vreme făcând socoteli şi potriviri, în loc să trăim, să alegem corect şi să ne bucurăm de alegere sau să alegem greşit şi să învăţăm din greşeală.
Şi sunt cu atât mai puţini oamenii care îşi asumă responsabilitatea pentru ce fac, ce greşesc, ce simt, ce spun, ce încep. E mai "bine" şi mai comod să arunci pisica în curtea vecinului, să te eschivezi, să te faci că nu se întâmplă nimic sau să-l iei pe "nu ştiu" în braţe. Mi se pare că a nu-ţi asuma responsabilitatea este ca şi cum te-ai minţi singur, ca şi cum ţi-ai fura singur căciula şi nu mi se pare deloc constructiv. La fel de ineficient mi se pare şi să-ţi autocenzurezi zvâcul care te îndeamnă să faci ceva (să-ţi asumi un risc)... este ca şi cum te-ai opri la jumătatea drumului. Eu cred că asumarea riscurilor şi responsabilităţilor ţine de caracter şi de auto-educaţie. Ce te faci, însă, când îţi vine să-ţi asumi tu riscul şi responsabilitatea altcuiva doar ca să-l scapi de corvoada asta, să-l scuteşti de socoteli, de analize şi de managementul riscului şi să-i "dai timp" să trăiască? Păi... nu prea poţi să faci nimic, din păcate. Poţi doar să aştepţi să-şi facă curaj... And now we wait!