concert marca lenny kravitz

La început l-am confundat cu unul din membrii staff-ului pentru că a apărut pur şi simplu, fără intrarea spectaculoasă la care se aştepta toată suflarea de pe stadion. Primele acorduri au fost destul de timide şi cuminţi. Apoi Lenny a funcţionat pe principiul "e cool până deschide gura"... pentru că atunci când a deschis-o ne-a comunicat că este foarte fericit că se află în Ungaria :-j. Huiduielile creşteau în intensitate, nişte indivizi de lângă mine au început să răspundă confuziei cu: "oh, hi michael!" ;)), iar Lenny se trezeşte din nou vorbind şi oferind audienţei una dintre cele mai penibile scuze ever heard: "îmi cer scuze, dar, ştiţi, eu trăiesc în camere de hotel"... No shit!
În fine, momentul a fost depăşit, Lenny s-a lăsat de vorbit şi s-a apucat de cântat. Şi a sunat bine. Amin.

A urmat o fază cam gay cu chitaristul la care n-am înţeles de ce urlau fetele atât de tare:




În a doua parte a concertului toată lumea a căzut de acord că Lenny este stoned şi toată lumea a poftit la bunătăţile din cabina lui cu atmosferă funky-cool :P. Mirosul de iarbă care învăluia primele 10 rânduri a fost un accesoriu esenţial pentru continuarea energică a show-ului ;)).
Probabil aşa se explică şi atitudinea de guru a lui Lenny şi speech-ul lui atât de bisericos cu "understanding and communication", "the love revolution is in each one of you", "you have the power to change things" and so on.

După acest discurs plin de înţelepciune şi care îndeamna la chibzuinţă, Lenny porneşte într-un tur (sinucigaş) al stadionului, dă mâna cu lumea din tribune, stârneşte invidia celorlalte tribune şi într-un exces de zel urcă fix la reclama cu heineken ca să dea din mâini în pace. Numai că o fană vigilentă şi prevăzătoare ghiceşte traseul artistului şi când era cocoţat acolo, sare pe el să-l pupe, iar Lenny se fuarte sperie :D, aşa că renunţă la aventura atletică şi se reîntoarce la microfon.

Pentru toate fetele care ne-au rugat să le sunăm la melodia asta:





Şi alt moment reuşit:



Cu toate gafele şi peripeţiile, am avut parte de muzică faină, atmosfera "funky-cool" şi, mai presus de toate, ca de obicei, multă voie bună. A fost un concert din categoria "God is black" :)).

atât.

te fac un film?

Feeder ne anunţă despre ediţia incognito a Future Shorts. Adică: vineri, 25 iulie, de la 21:00 servim scurt-metraje şi after-party la Cinema Capitol. Hărţi, programe şi alte detalii găsiţi pe site.
La grădină, birjar!

the cricket

Eram îngrijorată că îmi zumzăie prizele şi iau foc. De fapt, acest greieraş zumzăia liniştit pe uşa sufrageriei. După ce a terminat concertul în aplauzele mele furtunoase, a stat cuminte şi la un photo-shooting. Ce să mai... a fost vedeta serii !
Cu ocazia photo-shootingului am realizat că insecta înspăimântătoare, neindentificată şi aparent nemuritoare de care mă temeam aici era de fapt greierele :D. Numai că atunci se pare că era prea mic şi zăpăcit şi nu ştia să cânte. Mă bucur că s-a făcut mare la mine în casă :).

un fel de loterie :D

13,851,897
How much money will you be worth?

Pffff... deja mă gândesc cum să-i cheltuiesc :-j. Ntz ntz ntz... numbers numbers...

la televizor

Pentru că am avut mai mult timp liber, iar condiţiile meteo nu au fost dintre cele mai favorabile activităţilor în aer liber, m-am uitat destul de mult la televizor. Orele de ştiri, trebuie să recunsoc, au fost cele mai copioase: crime, violuri, naşteri spectaculoase de bebeluşi giganţi, politica cea de toate zilele, atenţionările meteo de toate culorile, poze şi poveşti despre divele autohnone, fraude la bac, pseudo-profesori picaţi în masă la examenele de titularizare, eterna investigaţie elodiană - toate mi-au trecut prin faţa ochilor şi prin dreptul urechilor. Cele mai de succes mi s-au părut, însă, 2 ştiri legate de mâncare:

Am aflat despre cum trebuie să fie fructele şi legumele conform normelor europene: castraveţii trebuie să fie crescuţi drepţi, minimul de curbură admis fiind de fix un grad, bananele trebuie să aibă fix nu-mai-ştiu-câţi centimetri lungime, iar nişte nu-ştiu-câte kilograme de kiwi au fost retrase de pe piaţă pentru că măsurau cu un milimentru mai puţin decât lungimea ideală.
Mi se pare absolut "genial" ce se petrece. Ne apropiem cu paşi repezi de "perfecţiune", nu risipim nimic şi aceste norme sunt foarte eficiente :-j. Aproape că aş îndrăzni să văd în domnii ăştia europeni nişte demni urmaşi ai lui Mengele, în căutarea legumei perfecte.

Şi dacă tot suntem la capitolul culinar, mă gândesc că ar trebui să ştiţi şi voi că cele mai pline de proteine vieţuitoare de pe pământul ăsta sunt viermii de bambus, iar pe locul 2 se află greierii. Scârboşenii pentru europeni, dar delicatese pentru asiatici, animăluţele se pare că vor câştiga teren în viitor căci ne ameninţă (şi) o criză a proteinelor cărora vacile nu le vor face faţă.

Uitatul la televizor a fost, cel puţin în această săptămână, într-adevăr o activitate educativă.

snoopy

little miss sabina

Am onoarea să v-o prezint în exclusivitate şi premieră absolută în spaţiul virtual pe Little Miss Sabina:

cu sinceritate despre prietenie

Se spune că a fi sincer înseamnă a nu ascunde nimic celuilalt, a te deschide tot. Este exact, dar criteriul acestei sincerităţi îl are întotdeauna celălalt, nu tu. Eşti considerat sincer nu “când nu ascunzi nimic” celuilalt, ci când nu ascunzi ceea ce aşteaptă de la tine să ascunzi. Este poate paradoxal, dar aşa e: sinceritatea ta nu se verifică prin tine, ci prin celălalt. Eşti considerat sincer numai atunci când spui ceea ce vrea şi ceea ce aşteaptă altul de la tine să spui.

Dacă îi mărturiseşti unei prietene că e frumoasă şi inteligentă, în timp ce ea nu e nici una nici alta, nu eşti sincer. Dacă îi spui că e urâtă şi foarte puţin deşteaptă, eşti sincer. Dar mărturiseşte-i că toate acestea n-au absolut nici o importanţă, că altele sunt lucrurile pe care ai dori să i le spui, că îşi macină timpul într-un mod stupid, că trăieşte o himeră, că visează la lucruri ce o îndepărtează de adevăr şi de fericire, atunci sigur nu eşti nici sincer, eşti nebun.

Este poate ciudat, dar ne temem de o lume “defavorabilă”, de un mediu străin, cu care nu putem comunica, faţă de care nu putem fi “sinceri”. Pentru a nu fi singuri vrem ca lumea să fie sinceră cu noi. Doar sinceritatea ne dă această certitudine că suntem înconjuraţi de prieteni, de oameni care ne iubesc, că nu suntem singuri. De aceea în ceasurile de mare singurătate se fac cele mai multe confesiuni, se deschid sufletele, oamenii se caută unul pe altul: tocmai pentru a anula acel sentiment al izolării definitive. Sinceritatea este şi ea, ca atâtea altele, un aspect al instinctului de conservare. De fapt, sinceritatea participă la acea complicată clasă de sentimente şi orgoliu ce se numeşte prietenie şi care, trebuie să recunoaştem, constituie unul dintre cele mai serioase motive de a iubi viaţa.

În prietenie se întâmplă acelaşi lucru: eşti iubit nu pentru ceea ce eşti tu, ci pentru ceea ce vede şi crede prietenul tău în tine. Tu, omul, eşti sacrificat întotdeauna. Eşti iubit nu pentru tine, ci pentru ceea ce poţi da, ceea ce poţi justifica, verifica, contrazice sau afirma în sentimentele prietenului. Şi nu te poţi plânge, pentru că şi tu faci la fel; toată lumea face la fel.

Ceea ce întristează oarecum într-o prietenie este faptul că fiecare dintre prieteni sacrifică libertatea celuilalt. Prin “libertate” înţeleg suma posibilităţilor lui, voinţa lui de a se schimba, de a se modifica, de a se compromite. Eşti iubit pentru că prietenii s-au obişnuit cu tine să te vadă pe stradă, să te întâlnească la un anumit local sau pe terenul de sport, s-au obişnuit să mergi cu ei la cinematograf, în vizită la cunoştinţe, să-ţi placă, în general, ceea ce le place şi lor, să gândeşti, în general, ceea ce gandesc şi ei. Unde eşti tu în toate aceste sentimente ale lor? Eşti descompus, distribuit şi asimilat după voinţa sau capriciul lor; iar tu faci la fel. Dacă într-o zi vrei să faci altceva decât ceea ce se aşteaptă de la tine să faci, atunci nu mai eşti un bun prieten, atunci incomodezi, oboseşti, stânjeneşti. Câteodată eşti tolerat; aceasta e tot ce poate oferi dragostea prietenilor tăi libertăţii tale: toleranţa.

Zilele trecute încercam să vorbesc cu câţiva prieteni despre moarte, iar ei parcă mi-ar fi spus: “Dragă, fii serios şi lasă prostiile la o parte!”. Ei nu înţelegeau că ceea ce le apare lor drept prostii poate însemna pentru mine o problemă esenţială. Şi atunci m-am întrebat ce ar spune prietenii mei dacă aş săvârşi un act compromiţător, dar cerut urgent de libertatea mea? Şi mi-am dat seama că n-ar judeca schimbarea din punctul meu de vedere. Ei n-ar încerca să treacă o clipă în mine, ca să îmi înţeleagă nebunia. M-ar decreta nebun, m-ar tolera sau m-ar lăsa singur. În nici un caz n-ar trece în mine. Or, dragostea adevarată nu înseamnă decât această completă renunţare la individualitatea ta pentru a trece în celălalt.

O prietenie nu se verifică numai prin libertatea pe care i-o acorzi celuilalt. A ajuta pe un prieten la nevoie, a-l încălzi cu mângâierile tale, a-l înconjura cu “sincerităţile” tale nu înseamnă nimic. Altele sunt adevăratele probe ale prieteniei: a nu-i încălca libertatea, a nu-l judeca din punctul tău de vedere (care poate fi real şi justificabil, dar poate nu corespunde experienţei destinului celuilalt), a nu-l preţui prin ceea ce îţi convine sau te amuză pe tine, ci pentru ceea ce este, pentru el însuşi, prin ceea ce trebuie el să realizeze ca să ajungă un om. Iar nu un simplu manechin.

Toate acestea însa nu ţi le cere nimeni, după cum nimeni nu-ţi cere adevărata sinceritate, ci numai acea sinceritate pe care o doreşte el. Nu uitaţi că într-o prietenie nu contează numai ceea ce ia celălalt. Fiecare luăm mai puţin decât ar trebui. Acesta este marele nostru păcat: că nu ne e sete de mai mult, că ne mulţumim cu sferturi; de aceea avem fiecare dintre noi atâta spaima de ridicol. Nu numai că nu dăm cât ar trebui, dar luăm cu mult mai puţin decât ni se oferă.

(Mircea Eliade - ”Oceanografia”)

insectele din viaţa mea

Pe timpul verii casa în care domiciliez se animă mai mult decât de obicei pentru că devine foarte aglomerată. În fiecare seară se toarnă un nou episod din epopeea "Insectele din viaţa mea". Cadrul în care are loc acţiunea este baia pentru acolo este mereu geamul deschis. Când intru în baie, am impresia că păşesc de fapt într-un macro-insectar. Diverse specii de vieţuitoare stau aşezate pe pereţi ca la expoziţie.
Păianjenii sunt prietenii mei cei mai vechi. M-am obişnuit cu ei de când m-am mutat aici şi avem mici înţelegeri care ne permit să locuim în bună pace. Fluturii de noapte vin şi pleacă, dar nu uită să se izbească mai întâi sistematic de toţi pereţii. Pe unele albine le mai găsesc din când în când cu trompa în gelul de duş, dar nu m-a înţepat nici una. Ţânţarii sunt cei mai nesuferiţi şi pe ei nu îi prea iert. Musculiţele de-o zi sunt în fiecare seară prezente în jurul becului, dar sunt foarte agitate şi nu vor deloc să stea la poză. Ar mai fi două specii care nu ştiu cum se cheamă: unele sunt inofensive, intră de obicei în formaţie de patru. Nu ştiu cum se numesc, dar eu le spun "mini-libelule" pentru că sunt tot verzi. Într-o seară am avut în vizită o mini-libelulă foarte narcisită, nu s-a mişcat cu orele de pe oglindă... nici măcar bliţul sau obiectivul nu au speriat-o:


Cealaltă specie neidentificată nu este inofensivă deloc. Şi s-ar putea să aibă şi gene de highlander. De dimineaţă am deranjat-o când mi-am udat florile şi a tot sărit pe balcon de la una la alta. Am lăsat-o în pace în mini-habitatul ei, dar seara am găsit-o pe tocul uşii de la dormitor. Pentru că îi povestisem unei prietene cum arată şi cum se manifestă gângania şi începuse să râdă de mine, am zis că o dovadă fotografică va fi irefutabilă. Doar că insecta nu a fost şi ea de acord cu mine şi a început să sară de pe o uşă pe alta, mi-a "atacat" aparatul foto şi a provocat agitaţie în rândul tuturor vieţuitoarelor. I-am smuls până la urmă o poză, dar în aceste condiţii de rebeliune nu-i puteam permite luxul de a trăi în continuare pe meleagurile freshice. Aşa încât m-am înarmat cu spray-ul împotriva tuturor insectelor şi a pulverizat. Şi a sărit. Şi am mai pulverizat o dată şi iaraşi a sărit, de dată asta către mine. Şi încă o dată şi a dispărut ca prin minune. Nu a fost găsit nici până acum cadavrul. Iată şi profilul insectei-nemuritoare:


Doritorii de senzaţii tari şi lupte libere cu insecte ciudate se pot înscrie pentru participare aici.

Bestfest

Şi a fost Bestfest 2008. Şi a fost bine :).
Eu am prins fizic fix a treia zi. Unii ar zice la spartul târgului, alţii - în seara de gală... Depinde de cât e optimist eşti. Ne-fizic am prins câte puţin din fiecare zi. Prin amabilitatea şi mărinimia unor oameni prezenţi la faţa locului, am ascultat nişte Unkle în prima seară şi nişte Nouvelle Vague în a doua.
Ochii mei de fin observator s-au bucurat duminică de Stereophonics - moment care mi s-a părut în primul rând foarte scurt. Abia se cristalizase mai bine atmosfera că s-a şi terminat. Nefiind un fan înrăit al trupei nu pot spune că m-au dat pe spate, dar mi-a făcut plăcere să-i văd desfăşurându-se.
Next stop: Roisin Murphy - ex vocea Moloko. Un show foarte mişto, foarte dinamic şi ingenios. Mi-a plăcut mult. Desigur, au fost şi câteva defecte: în primul rând Miss Roisin a întârziat aproape o oră, astfel încât făceam deja pariuri cu Oitză şi Dragoş referitor la evenimentele care o întârzie pe domniţă. Dragoş a optat pentru varianta "se păruieşte cu Nelly", Oitză s-a înscris la categoria "face sex cu Kelly Jones de la Stereophonics", iar eu mi-am pus jetoanele la bătaie pentru opţiunea "fumează cu Manu Chao" :)). În al doilea rând a cântat cam puţin şi nu a ieşit la nici un bis în ciuda aplauzelor furtunoase. Overall s-a cântat, s-a dansat, ne-am bucurat.



Nimic însă nu a egalat momentul Manu Chao. Dacă ar trebui să aleg un singur cuvânt pentru concertul ăsta ar fi foarte simplu: bucurie. Toată lumea se bucura: ei pentru că ne cântau, noi pentru că ni se cânta şi tot aşa. Foarte multă energie, un cor de excepţie (adică noi), o repriză straşnică de baila-baila, un Manu Chao ca un drog şi 2 bisuri generoase :D.



Ne vedem la Lenny Kravitz (26 iulie) şi la Massive Attack (2 august)! Până atunci: cu cântec înainte :)!

Cum să salvăm planeta în 11 paşi?

O idee eco ingenioasă de la Animal Planet ne învaţă cum:
- se vizioneză toate filmuleţele de aici
- se bagă bine la cap mesajele
- se ia atitudinea "eco-friendly" şi se trece la treabă. Spor şi voie bună!

Sampling :) :

călătorie plăcută

Aflându-mă zilele aceastea pe plaiurile natale, mi-am redescoperit biblioteca de acasă. Şi dintre toate titlurile, deloc puţine, s-a impus atenţiei mele "realk"-ul lui Dragoş Bucurenci. Prima dată l-am citit în liceu, azi-noapte l-am re-devorat din nou. Ca şi atunci, şi acum unul dintre pasajele cele mai mişto mi s-a părut ăsta:

"Pilot automat

Priveşte ecranul laptop-ului şi nu încerca să te gândeşti la ceva anume. îţi va fi imposibil să rămâi agăţat de un gând. Las-o să lucreze, să-ţi intre literalmente pe sub piele. Stai cât mai comod, ia-ţi şi o pătură dacă e nevoie. Pune un pachet de ţigări la îndemână – n-o să ai chef să fumezi, dar s-ar putea să te ridici din obişnuinţă la un moment dat şi să îl cauţi… n-ar fi o idee prea bună. Elimină necesitatea oricărui drum pentru următoarele ore. Du-te şi pişă-te. Te-ai intors? Stai bine? Bună ziua, doamnelor şi domnilor. Sunt căpitanul zborului K737 şi vă urez bun venit la bord! Dacă n-ai mai zburat până acum, nu fii surprins – senzaţia e invers faţă de ceea ce te-ai aşteptat. Îţi dai seama după scăderea acceleraţiei gravitaţionale că te afli în picaj nu în decolare. Nu ceda tentaţiei de a frâna. S-ar putea să rămâi agăţat într-un loc incert până la finalul zborului. Înalţă-te până în adâncuri! Doamnelor şi domnilor, ne aflăm la o altitudine de 25 de mililitri. Agitaţia moleculară la exterior este aproape de zero. Compania farmaceutică vă mulţumeşte pentru că aţi ales să zburaţi cu noi!

Încearcă să prinzi prima bandă rulantă. Se pare că toate ajung în acelaşi loc aşa că ai tot interesul să începi cât mai devreme. Ai grijă – nu există centuri de siguranţă, ţine-te bine la viraje şi, oricât te-ar tenta montaigne-rousse-ul, nu părăsi cabina aeronavei. Urmăreşte desenele de pe pereţi, lasă-ţi gândurile să zboare, vei fi surprins de cât de limpede îţi va părea şi cel mai năucitor dintre ele, intră în vorbă cu cine ai chef. Ai observat că eşti în stare să articulezi din nou? Stai liniştit, e doar o iluzie. Din cauza temperaturii scăzute, ceea ce iese cu adevărat la exterior încetineşte brusc şi devine greu inteligibil. Nu încerca să reţii feţele persoanelor, nu te mai chinui să te prinzi unde le-ai mai vazut, dacă dai de cunoscuţi, nu pierde timpul luând notă de asta – la final nu-ţi va folosi la altceva decât la a-ţi face paranoia mai picantă.

Gândeşte-te la tine, adu-ţi aminte senzaţii, aruncă o privire pe ultima colectie déjà vu sau vizionează premiera Feelings reloaded cu Special K în rolul principal. Ce poate fi mai mişto decât să-ţi poţi crea o lume cum ai tu chef? Evident – să creeze altcineva lumea asta. De dragul comodităţii merită până şi riscul unor intoxicaţii accidentale… se poate întâmpla ca demiurgul lichid să dea uneori chix când îţi prepară micul univers, deşi eu îl bănuiesc mai degrabă de faptul că încurcă reţetele. Ţi-e bine? Uite, mai ai un pic şi urmează Casa Groazei. Mda, aici a rupt cineva o pagină din prospect. Gata, ai trecut şi de asta. Vezi dacă nu mai sunt prietenii prin preajmă. Ai încercat să te topeşti cu ei într-o bandă de culoare? Sau să faceţi un zbor galactic împreună prelingându-vă pe pereţi? Ori poate să conversaţi surprinzător de fluent despre structura politică a regiunii în care te afli, administrată cromatic prin asortarea secretă şi universală a benzilor superioare de lumină? Era cât pe ce să zic ‘cu puţină imaginaţie orice gând poate deveni realitate’. Dar asta e valabil la sol. Aici are altcineva imaginaţie şi pentru tine. Şi nu orice gând, ci gânduri pe care nici nu le-ai avut devin realitate. Joacă-te cu prietenii, deja nu mai e mult.

Îmi place să glumesc cu vocea asta din difuzoare – e o invenţie a mea, nu există cu adevărat în trip. Dar exprimă foarte bine senzaţia că e vorba de un trip ghidat. Nici tu nu ştii exact de ce ai mers până unde ai mers, de ce ai ales drumul pe care l-ai ales la un moment dat. Nu ştii nici măcar de ce deschizi după un timp ochii şi, de fapt, de ce şi când i-ai închis . Te gândeşti că cineva ţi-a spus cu puţin timp înainte: Doamnelor şi domnilor, ne pregătim de aterizare. Vă rog să închideţi pleoapele de siguranţă. Impactul la sol va şterge memoria ultimelor cinci minute de zbor. La stingerea semnalului luminos din cabină vă puteţi aprinde ţigările. Vă mulţumesc şi vă aştept să reveniţi. La revedere. Drum bun."

Fug şi eu să mă îmbarc acum în primul tren cu destinaţia Le Petit Paris :).

best before:

Azi mi-era tare poftă de ceva bun. Nu ştiam însă exact de ce. Aşa că am deschis frigiderul întru elucidarea misterului şi am făcut curioasă turul de onoare. Ochii mi-au căzut pe un kinder penguin pe care îl ocolisem cu alte ocazii. L-am înşfăcat fericită că mai era încă acolo. În timp ce mă luptam cu ambalajul (şi cu pofta crescândă), privirea mi s-a oprit pe un avertisment: "Expiră la data de 11.11.2007". M-am uitat cu jind la el şi am oftat adânc. Mi-a părut rău... Însă am înţeles cu ocazia asta că totul trebuie consumat la timpul lui. Nimic nu trebuie amânat pentru "altă dată" şi nimic nu trebuie planificat în cele mai mici detalii pentru "peste x luni" - în ambele situaţii se pierde savoarea şi entuziasmul.
Orice, de la produse comestibile până la sentimente, trebuie consumat atunci când e proaspăt şi bun şi ţi-e poftă. Dacă planifici să faci ceva, să cumperi ceva peste un timp rişti să ajungi prea târziu şi să nu mai găseşti sau să vezi cum îţi e luat de sub nas de un individ mai harnic cu 5 minute. Iar dacă tot amâni ceva, poţi trăi cu senzaţia confortabilă că e încă acolo, că te aşteaptă, dar rişti să expire. Pentru că trist, dar adevărat totul expiră: şi ciocolata, şi iaurtul, şi crema de faţă, dar şi oamenii, sentimentele, ocaziile, legăturile.

De aceea, eu cred că lucrurile se întâmplă, în general, cu un scop bine definit, chiar dacă nouă ne este încă necunoscut, şi ele trebuie făcute la timp. Şi mai cred că "timpul nu e făcut să-l pierzi cu cap, e făcut să-l pierzi cu sufletul".

experiemente neplanificate

Nu obişnuiesc să fac experimente, dar când lucrurile se potrivesc şi e rost de tras concluzii nu mă dau în lături. Am întâlnit destulă lume preocupată de studiul statusurilor de pe messenger şi efectul lor asupra oamenilor. Trebuie să recunosc că mi s-a părut uşor deplasată ideea şi nu am acordat niciodată atâta importanţă unor cuvinte alăturate numelui meu în lista impersonală a invenţiei care ne mănâncă prea mult timp din viaţa reală. Asta până când s-a întâmplat ca statusurile mele să provoace reacţii oamenilor cu care vorbeam sau care mă vedeau online.
Prima chestie de genul ăsta se întâmpla undeva prin primăvară, când am primit o veste foarte bună şi foarte importantă pentru mine. Eram atât de fericită încât am scris instinctiv la status "azi iubesc pe toată lumea!"... pentru că chiar aveam impresia că aşa e. Reacţiile au fost dintre cele mai diverse: oameni cu care nu mai vorbisem de luni întregi m-au apelat să vadă ce se întâmplă, neîncrezătorii m-au întrebat dacă şi pe ei îi iubesc, alţii s-au declarat surprinşi, unii s-au bucurat, altora nu le-a venit să creadă, dar cei mai mulţi s-au speriat.
A doua situaţie în care statusul meu a făcut valuri a fost acum câteva zile. M-am trezit dimineaţa foarte bine dispusă, după ce visasem că eram un peştişor de aur. Plină de entuziasm am scris: "i am here now. make a wish!". La un moment dat mi se blocase messengerul de atâtea dorinţe, iar ferestrele se deschideau ca ciupericile după ploaie: de la acadele, biciclete, o zi la polul nord, un aparat de aer condiţionat, o zi de linişte, până la marea în balcon, un şef mai înţelegător şi .... (adică puncte-puncte - probabil era un indecis), toate dorinţele ascunse s-au revărsat peste mine. Cred că voi face şi un clasament al celor mai senzaţionale dorinţe, dar asta cu altă ocazie.

Şi totuşi, ce concluzii am tras din cele două experienţe? Păi:

1. oamenii se tem de cuvinte mari şi de sentimente mari
2. oamenii se sperie de tine dacă eşti prea sincer
3. oamenilor le place să primească, dar nu să şi dăruiască
4. oamenii pun prea multe întrebări, caută prea multe răspunsuri, sunt prea neîncrezători, în loc să se bucure pur şi simplu
5. oamenii îşi reprimă dorinţele până găsesc pe cineva care să le asculte
6. fiecărui om îi trebuie un peştişor de aur
7. nu poţi mulţumi niciodată pe toată lumea.

gipsy all the way

Amaro Del şi Damian Drăghici & Brothers