... cu pelin

Poate lua fata umana. Si nu ar avea nimic in neregula; ar fi la fel ca noi toti. Are si nume dar, nu vrea sa fie rostit...
Uneori e trista, alteori reuseste sa ascunda asa de bine asta, incat lumea are impresia ca nu-i lipseste nimic. De multe ori ii e dor de trecut si ii teama de viitor... iar de prezent uita poate mai des decat ar trebui. Poate pare prea accesibil.
Cand vine acasa o asteapta doar cate o factura in usa si cateva lucruri colorate in casa. In rest, nimeni si nimic... In casa e frig, e gol si e ecou... ecoul gandurilor, probabil. Uneori ii e frica ca va uita sa vorbeasca, alteori se teme ca peretii albi, ca de spital, vor cadea peste ea.
De cele mai multe ori mananca singura, fie acasa, fie in oras, pentru ca niciodata nu se sincronizeaza cu altcineva. Mancarea nu aluneca usor pe drumul obisnuit pentru ca nodul din gat nu vrea sa plece.
Cand merge la film, scaunul din dreapta e mult prea des gol... In plus, aude mereu de la cunoscuti ca e trist sa mergi la film singur. Dar ea a experimentat chiar si singuratatea in doi, poate cea mai grea forma... Stie cum e sa simta ca cineva se uita prin ea, stie cum e sa isi inabuse lacrimile, sa aiba nevoie de o imbratisarea calda, dar ea sa nu vina, stie cum e sa vrea un cuvant frumos, dar el sa nu se faca auzit, stie cum e sa vrea sa daruiasca, dar sa nu aiba cui...
Recent a descoperit ca are putini prieteni, poate nici unul din acela pe care sa-l sune la 2 noaptea pentru o poveste frumoasa... Iar cei mai buni uita sa fie cei mai buni... Iubitul, atunci cand exista, nu o intelege pentru ca nu reuseste sa vada dincolo de peretele superficialitatii.
Are prea multe amintiri si nu stie ce sa faca cu ele... Ii e dor si doare... Ar vrea unele noi, dar e cam greu cand trebuie sa viseze singura... E greu si ce e cel mai trist e ca EA, desi pare o caricatura, poate fi chiar oglinda ta!