Despre gandaci, genii, artisti si multi altii

De la Matei Branea citire:

• Adunarea Gandeceasca de prima mana
• Oameni si munca

... si multe altele chiar aici.

candid dream

intamplator, azi mi-e foarte dor de cineva... cu care am confectionat some nice stories...

bad day for a skirt

Exista zile si zile. Zile insorite, zile ploioase, zile in care vrei ciocolata, altele in care vrei flori, zile in care razi si altele in care zbieri. Zile in care e ok sa te imbraci in fusta si zile in care nu e deloc recomandabil sa practici acest sport. Today was definitely not a good day for wearing a skirt!

Pentru ca daca, de exemplu, te blochezi in lift, intre etaje e cam greu sa faci echilibristica in fusta ca sa iesi cumva de acolo, evident dupa ce s-a alarmat o scara intreaga de mosuleti si babute. Apoi, este la fel de greu sa te grabesti in fusta, dupa ce incidentul cu liftul te-a intarziat putin, mai ales daca bate vantul foarte tare si bate din fata, iar fusta ti se baga intre picioare si ti se lipeste de ciorapi si te obliga sa mergi cu pasi de piticot, desi necesitatile tale te-ar indemna catre o fuga zdravana. S-ar putea sa intampini dificultati cu fusta cu tot si la urcatul in autobuz. Ca sa nu mai zicem prin ce emotii treci in aglomeratie sa nu cumva sa-ti agate cineva ciorapii cu vreo umbrela sau vreo plasa colturoasa.
Vantul se infurie si mai rau, bate si mai tare si e rece rau... te face sa-ti doresti niste pantaloni ca sa nu-ti mai inghete genunchii sub adierile lui furioase. Scarile de la metrou ti se par interminabile si, desi, tu ai vrea sa urci cate doua deodata nu poti din cauza... fustei. Criza de timp si nervii pe fusta se accentueaza. Dupa inca un slalom printre masini si oameni mocaititi ajungi in cele din urma la destinatie. Dar... gasesti usa inchisa si e doar si un minut! Dupa tot ce-ai patimit din cauza fustei, iti vine sa dai buzna inauntru oricum, dar stii ca daca indraznesti, balaurul de dincolo de bucata de lemn va arunca flacari asupra ta. Asa ca ce-ti ramane de facut decat sa stai sa-ti incalzesti genunchii si... fusta lipita de un calorifer si sa mananci jeleuri pana la pauza. Desigur, ti-ai fi dorit sa fi avut inspiratia de a lua o carte cu tine, but today just isn’t your lucky day.

Dupa 3 ore de liniste si caldura pentru tine si pentru fusta, totodata, trebuie sa infrunti din nou intemperiile vremii. Iti continui drumul spre casa cu pasi de piticot jumate paralizat din cauza frigului si…

… si acum e bine pentru ca mananci portocale si in casa miroase a Craciun…

Ghena cu surprize

Ca tot omul care-si mai duce gunoiul din cand in cand am poposit azi la ghena. Ma asteptam la acelasi peisaj auster si infect ca de fiecare data cand ma chinui sa indes sacii in gura aceea neagra. Dar, nu, de data asta am fost surprinsa... de o punga cu bigudiuri si o pereche de papuci "obositi".




Se pare ca o relatie indelungata si... destul de intima, as spune, a luat sfarsit. Dar cum ceva sentimente mai sunt la mijloc, n-a lasat-o sufletul pe proprietara sa le arunce chiar in haul ghenei. Asa ca lucrurile stau pe pervaz si-si spun povestea...

Trenuri cu iarna

Imi place foarte mult sa merg iarna cu trenul. Imi da asa un feeling placut, pe care nu stiu daca pot sa-l explic corect...
Daca plec de la Bucuresti la munte ma incanta zgomotul gecilor de fas si al fermoarelor rucsacilor. E un zgomot care debordeaza de entuziasm si nerv. Pe langa asta, o galerie intreaga de bocanci pregatiti pentru drumuri inzapezite se afiseaza in toate compartimentele; in bocanci pasul e mai hotarat. Caciulile, manusile, toate se pregatesc de zapada si distractie. Iar fularele (vai, ce mult imi plac fularele!) sunt asa de multe si lungi incat cred ca daca as aduna toate fularele dintr-un tren care merge spre munte as putea inconjura Pamantul. Se simte in aer o stare de nerabdare, toata lumea se uita pe geam sa vada primul loc, din drum, cu zapada. Si cand o mare alba se intinde de o parte si de alta a trenului chiotele de bucurie sunt inevitabile.

Cand plec de la munte spre Bucuresti, pana la Sinaia se tot umple trenul. Se umple de tot, pana la refuz. Cei mai multi sunt studenti si nu au mai prins bilet sau nici nu au vrut sa prinda, dar stiu sa negocieze bine cu "nasul". Abia incap si ei si placile sau schiurile lor in tren, dar cu voie buna toate se rezolva. De data asta, vagoanele prind miros de vant si zapada, oamenii sunt obositi, dar veseli, cu nasul si obrajii rosii. Acum aud povesti de pe partii, amintiri de la cabana, asist la vizionari de fotografii si hohote de ras. Aud cum doamna de la cabana le-a pus in termos, inainte de plecare, tot ceaiul cald care ramasese cu rom cu tot, vad cine a beneficiat de cele mai spectaculoase cazaturi ... Sunt spectator la reprezentatii artistice care includ cantece, bancuri, dansuri, marturisiri...

Imi plac trenurile de iarna pentru ca au aer proaspat... Imi plac cu tot cu oamenii lor care miros a zapada, a adrenalina si a fericire...

the way i see it

... asa se vede iarna din balconul meu. de mirosit, miroase si mai bine ;) ... a tarta cu mere si scortisoara ;))

i'm a yellow crayon :)

You Are a Yellow Crayon

Your world is colored with happy, warm, fun colors. You have a thoughtful and wise way about you. Some people might even consider you a genius. Charming and eloquent, you are able to get people to do things your way. While you seem spontaneous and free wheeling, you are calculating to the extreme. Your color wheel opposite is purple. You both are charismatic leaders, but purple people act like you have no depth.

What Color Crayon Are You?

- to be continued -

eye see you!

akward trade

Din categoria "Where did that come from?" am avut un vis cel putin ciudat si care a stranit felurite reactii in randul celor cu care mi-am impartasit tulburarea. In cele din urma mi-am dat seama ca mi-ar placea sa-l cunosc pe protagonistul visului meu... Sunt precisa ca are o poveste faina baiatul-portocala, caci despre el e vorba.
Un baiat care fugea si fugea mereu, de toata lumea. Eu am avut ocazia (in vis, desigur) sa-l intreb si de ce fuge, iar raspunsul lui a fost... dezarmant. Baiatul asta se credea portocala si fugea mereu pentru ca ii era frica sa nu-l prinda cineva, sa-l zdrobeasca si sa-l transforme in Cappy. Nu e induiosator? Ma intreb daca de acum incolo voi mai manca portocale si sper din suflet ca in noptile urmatoare nu le voi visa si pe fetele-rodii carora le e frica sa nu fie transformate in Santal :D.

Dupa un asemenea vis aveam nevoie de ceva bun, care sa ma linisteasca... Asa incat am purces catre supermarket ca o consumista care sunt si mi-am cumparat turta dulce. Turtitele imi dau mereu senzatia de Craciun si astea sunt tare dragute... din acelea cu glazura roz si bombonele mici pe ele :). Dar acum am o alta problema: mi-e mila sa le mananc!




Noapte buna si pofta buna la masa!

Oamenii obisnuiti

In primele minute petrecute in facultate, la prima prelegere din viata mea de student, am ascultat povestea uluitoare a unui personaj extrem de cunoscut in publicitate: detergentul obisnuit. Pam-pam! Si de atunci de fiecare data cand vad la tv o reclama la dero imi amintesc inevitabil de povestea asta.

In ultima vreme, insa, a intervenit o schimbare in peisajul publicitar. Detergentul obisnuit a fost surclasat de.... de... oamenii obisnuiti. Da, pentru ca, nu-i asa, produsele obisnuite trebuie consumate de oameni obisnuiti. Singura problema este ca acum totul e obisnuit. Femeile obisnuite aleg Dove, Timisoareana e o bere pentru barbati obisnuiti... de fapt, majoritatea berilor sunt pentru barbati obisnuiti, prin asta intelegandu-se barbati care se uita la fotbal, injura si mananca seminte. Mai nou si Penelope Cruz este o femeie obisnuita pentru ca isi spoieste parul cu aceeasi vopsea utilizata de femeile obisnuite. Ca sa nu mai amintim si de Unirea sau de Activia...
Troneaza printre noi asa un conformism desavarsit. Uniformitatea e la ea acasa. Toata lumea e comuna, obisnuita si fericita in platitudinea ei de lucrurile obisnuite.
Ma intreb, insa, cum permit oamenii neobisnuiti o asemenea discriminare. Or fi vrand ei sa ramana in underground, dar stim cu totii ca "discriminarea ucide vise" :).
Astept, deci, cu mare nerabdare si entuziasm promovarea oamenilor deosebiti si a produselor neobisnuite.

constatari

In fiecare zi, fiecare om constata ceva, trage niste concluzii, doar ca pana la sfarsitul zilei nu si le mai aminteste pe toate. Eu am fost azi ceva mai atenta si am incercat sa tin minte constatarile mele pentru ziua de azi.

Azi mi-am amintit ce bine a fost cand am vazut prima ninsoare pe anul asta, in Bucuresti. Asta s-a intamplat duminica... de fapt luni pentru ca era trecut de miezul noptii. Ce bine ca am fost la teatru si ce bine ca seara s-a prelungit pana cand a inceput sa ninga. Parca as fi vazut pentru prima oara in viata mea niste fulgi de zapada... asta mi se intampla in fiecare an cand traiesc prima ninsoare. Anul asta erau niste fulgi asa de mari ca niste bile si parca se grabeau sa ajunga mai repede. Se lipeau violent de geamurile taxiului care ma ducea acasa ca si cand ar fi vrut sa atraga si mai mult atentia asupra lor. Marturisesc ca as fi preferat sa alerg printre fulgi decat sa-i vad in lumina galbena, bolnavicioasa a felinarelor, dar a fost bine si asa :).

Tot azi am constatat ca am un fel haotic de a da cu aspiratorul. Adica nu pornesc dintr-un colt/ dintr-o parte a camerei ca sa termin in celalalt/ cealalta, asa cum am vazut ca face mama sau alti oameni care se lupta cu praful. Nu, eu aspir haotic. Cand intr-un colt, apoi in mijlocul camerei, apoi in alt colt, dupa care revin la primul si tot asa. Am gasit si o explicatie pentru acest fenomen: probabil fac asa ca sa nu ma plictisesc. Mai schimb si eu peisajul, mai vad alte scame, firimituri, dar mi se face dor de cele pe care le-am lasat in urma si mai dau o raita pe acolo. Si tot asa...
Si apropo de aspirat, i had some issues with my vacuum cleaner today. Aspira tot ce era de aspirat, mai putin parul de pe covor. In cazul asta se multumea doar sa il faca gogoloase si sa il mute dintr-o parte in alta. Astepta sa i-l bag eu in gura asa cum mamele isi indoapa copiii cand sunt mici. Un aspirator capricios, ce sa zic...

Am mai constatat in dupa-amiaza asta ca nu toti oamenii pe care ii vedem pe strada cu diplomate sunt oameni importanti sau cara lucruri importante. Am vazut azi un exemplu de om impunator cu diplomat. Doar ca diplomatul continea hartie igienica, un burete, o cutie de creta, niste plicuri misterioase albe si peste toate, multe buzunare goale. Si era un diplomat mare...

Apoi am mai observat cu stupoare cum oamenilor le place sa se chinuie singuri. Mai exact, le place sa doarma in cele mai neobisnuite locuri... cum ar fi o sala de curs in care este foarte frig. Eu ma gandesc: daca tot ti-e somn de ce nu stai acasa sa dormi ca tot omul in pat, la caldura, comod. N-ar fi mai bine decat sa dormi in fund pe o banca tare, intr-un loc friguros, si sa te mai si trezeasca din cand in cand profesorul care mai ridica tonul sau isi drege vocea?! Asta ca sa nu mai mentionam ce nasol este sa te concentrezi sa nu iti alunece capul cand pierzi contactul cu lumea reala si intri pe taramul oniric. In concluzie, when it comes to simple things... just keep it simple!

Si, spre ghinionul meu, cineva a reusit sa-mi strice azi ce mai ramasese din zi. Ocazie cu care am constatat cand de mult ma enerveaza oamenii falsi, oamenii nehotarati, oamenii care nu se tin de cuvant, oamenii care se razgandesc de atatea ori incat cred ca nici ei nu se mai inteleg, oamenii care isi schimba atitudinea fata de cineva din doua in doua zile, oamenii care doar stau si asteapta... asteapta sa vada ce se mai intampla cu ei fara sa se implice.

Si pentru ca ziua sa nu se termine chiar prost, am constatat ca-mi place melodia asta:





Constatari placute va doresc!

Povestasul fara Nume

A fost odata, candva, undeva un Povestas fara Nume. Povestasul asta avea un farmec deosebit. Incanta pe toata lumea din orasul in care traia cu povestile sale. Oamenii erau fermecati de modul in care Povestasul impletea cuvintele in istorisiri magice. Le alegea cu atentie, le potrivea cu delicatete pana cand crea o alta lume, dar care parea cat se poate de reala.

Povestasul avea deja multi ascultatori; asteptau in fiecare zi ora intalnirii, mereu curiosi ce povesti cu dichis le-a mai pregatit Creatorul.

Povestasul le vorbea despre muzica, despre filme, despre fete si baieti, despre reclame, despre decoruri, despre clatite, despre Dunare si mare, despre viitor, despre ei, despre case si visuri, despre acorduri, despre schimbari, despre vreme, despre inceputuri, despre cuvinte, despre prieteni, despre ceaiul verde, despre biciclete, despre culori si rasarituri, despre iarba verde si laptele praf, despre distanta dintre luna si soare, despre stele.

Parea o lume poleita cu emotie si sinceritate. Totul era bine si frumos... Pana intr-o zi.

Povestasul fara Nume avusese o noapte agitata. Se trezise mai obosit decat se culcase si il macinau numai ganduri negre. Era atat de posomorat incat si privirea i se tulburase. Seninul ochilor si lumina care iesea din ei disparusera. Lumea i se parea ingusta, timpul nu-i mai ajungea si nu mai putea crea povesti stalucitoare. In minte ii veneau numai cuvinte seci, brute, care tiuiau.

Oare se terminase farmecul? Nu mai existau cuvinte frumoase si zile colorate?

Povestasul fara Nume a plecat intr-o calatorie, cu scopul, zice-se, de a cauta noi povesti cu talc. Numai ca nimeni nu stie ce s-a intamplat in calatorie. Cert este ca Povestasul a luat o hotarare pe care nu a dorit s-o impartaseasca cu nimeni. Cand a revenit in orasul natal nu a mai spus nici o poveste. Ba mai mult decat atat, s-a prefacut surd si mut... Pentru ca uneori e mai confortabil sa taci si sa te prefaci decat sa iti asumi responsabilitatea unei decizii sau a unei schimbari.

La prima ora

Prima mea ora a fost foarte de dimineata si mi-a fost somn... somn rau. Cu toate astea o forta necunoscuta m-a smuls din caldura asternutului si m-a aruncat in valtoarea vietii. Afara frig, in autobuz cald, pe strada aglomeratie, la seminar voie buna... ziua a inceput promitator!
Am primit si un cadou de la my zen friend, acesta fiind paul, pentru curiosi. Un desen am primit. Acesta:


Este un desen cu si despre razboi. Trebuie sa recunosc ca e usor violent pentru o ora asa de matinala, dar tinerele talente trebuie incurajate si promovate indiferent de fusul orar. Multumesc, Paul! Acum: aplauze!
Asa... dupa seminar am tras o portie buna de ras (tot cu Paul), povestindu-ne reciproc experientele la care suntem supusi in mijloacele de transport in comun (vai, ce frumos le-am zis!).
In fine, s-au terminat si povestile si fiecare ne-am vazut de drum. Paul, a luat-o gratios spre dreapta, curios sa mai afle ce se mai intampla in Prison Break; iar eu mi-am varat bine nasul in fular si am plecat fericita cu desenul in buzunar si soarele in ochi.
Ce bine e sa incepi o zi bine! :)

?

Despre intamplari cu oameni

Povestea zilei de azi face parte din ciclul "Povesti cu oameni speciali" a.k.a "Povesti din autobuz".
Azi am intalnit cel mai haios om "special" ever.
Cum stateam eu infofolita nevoie mare in statie si asteptam autobuzul care sa ma duca voios la cursuri, observ un specimen mai deosebit. Era imbracat destul de varatic pentru temperaturile actuale, avea sapca, ochelari de soare si o umbrela mare cat sa acopere toti norii. Se plimba dintr-o parte in alta foarte nervos. La un moment dat aud: "Raportez: mai stau 2 minute si daca nu vine plec. Terminat."
Ma uit nedumerita cu cine ar putea vorbi, dar nu mai era nimeni in statie. Vine intr-un final 93-ul si ne urcam amandoi in el. Ocupam cuminti amandoi loc, eu in spatele lui. Omul isi ridica coltul gecii de piele si zice aproape in soapta: "Raportez: indicativ 93". Lasa geaca la loc, se adanceste in scaun, isi trage sapca mai pe ochi si incepe sa survoleze cu privirea imprejurimile. Se rasteste la sofer "s-o calce mai tare" ca n-ajunge la timp si-si rateaza misiunea.
Dupa un timp, ridica iarasi coltul gecii si graieste imperativ: "Am spus 2 pachete si 2 covrigi cu susan. Daca nu, nimic". Asta imi amintea de filmele politiste in care detectivii cereau cafea si covrigi sau gogosi cand urmareau suspectul.
Ne apropiam deja de gara. Omul tresare, isi aranjeaza sapca, pune hotarat mana pe umbrela, ridica coltul hainii si: "In 10 minute sunt la gara. Profesorul sa fie pe faza. Terminat." Se vedea treaba ca omul meu traieste intens si periculos; se simtea in vocea lui emotia indeplinirii unei noi misiuni. Dupa cateva clipe, revine cu noi instructiuni: "Sa iasa si Laura la interval." Misiunea lua amploare, era clar!
Troleibuzul opreste in statia finala. Omul o zbugheste inspre gara cu o viteza uimitoare si se pierde in multime. Eu ma indrept spre facultate dupa o calatorie plina de actiune. Nu stiu daca omul ala si-a rezolvat sau nu misiunea, dar de un lucru sunt sigura: se afla intr-un film mai bun decat mine!

oare?

Mereu am fost o fire curioasa. Pentru o buna parte din intrebarile care ma framantau am deslusit misterul. Insa nici pana acum nu am primit raspuns la o problema care revine insistent in mintea mea: "oare ce simte pata de grasime din supa atunci cand lingura se indreapta spre ea? sau ce simte o cereala care pluteste fericita in bolul meu cu lapte atunci cand incerc s-o pescuiesc cu lingura? oare ce?"

Diavolul de hartie

... au fost odata victor si ingrid...

pentru ca...

pentru ca e dimineata cand vreau sa fie seara
pentru ca e dulce cand vreau sa fie amar
pentru ca sunt grabita, desi mereu intarzii
pentru ca mai uit din cand in cand sa respir
pentru ca plang cand ma dor gleznele
pentru ca rad cand imi cumpara cineva bomboane
pentru ca port fusta cand ploua
si cercei albastri cand sunt trista

Cartoons time!

M-am tot plimbat pe net azi pana ce am dat de ceva care m-a facut sa-mi doresc tare-tare sa fiu iarasi mica-mica: desene animate! Pentru cine doreste sa se delecteze si sa se simta din nou copil, pun aici cateva "mostre" din seria mea preferata: The Smurfs! Enjoy!

Sold to be Soldiers!

E o alta fata a realitatii si se numeste Birmania sau Myanmar. Este locul unde notiunea de "Drepturile Omului" nu a ajuns niciodata.

Pentru necunoscatori, Birmania "sufera" de dictatura militara din 1962. Cu ce se lauda Birmania? Aici nu exista justitie independenta si opozitia politica impotriva guvernului militar nu este tolerata. Birmania este tara cu cea mai mare rata de folosire a muncii fortate din lume. Inclusiv copiii, femeile si batrânii sunt obligati sa presteze munci grele în conditii precare. Organizatia Internationala a Muncii a condamnat, în repetate rânduri, aceasta practica, considerand-o o forma moderna de sclavie. Exista cel putin 1100 de detinuti politici, dintre care multi sunt torturati în mod obisnuit. Aproape jumatate din bugetul tarii este folosit pentru înarmare ( într-o tara fara inamici externi!) în timp ce, din suma alocata pentru sanatate, ar reveni doar 19 centi pentru o persoana, pe an. Nu exista libertatea de exprimare. Chiar si expozitiile de arta trebuie aprobate de autoritatile militare. In afara de revistele gen sport sau romantic, putinele publicatii independente care supravietuiesc sunt supuse unei cenzuri severe.

Represiunea religioasa este o alta trasatura pregnanta a regimului militar. Birmania este o tara predominant budista, iar regimul militar cere ca si clerul budist sa le sprijine dominanta. Trupe au invadat manastirile pentru a inlatura conducatorii budisti care sprijineau drepturile omului si miscarea pentru democratie. Chiar in luna octombrie a acestui an, in Birmania, a avut loc un adevarat masacru in randul calugarilor budisti. Sute de calugari budisti din Myanmar au fost executati in ultimele zile, iar trupurile lor au fost abandonate in jungla.

In Birmania exista în jur de 70.000 de copii soldati, mai multi decât în oricare dintre tarile lumii. Aici copiii sunt fie recrutati cu forta de la varste foarte mici, fie sunt vanduti armatei chiar de familiile lor. Copiii care ajung in batalioane sunt agresati fizic si psihic de ofiteri si sunt obligati sa participe la actiuni de incalcare a Drepturilor Omului.

Din ce in ce mai multe organizatii isi retrag investitiile de pe teritoriul Birmaniei, iar o parte din soldati au inceput sa refuze sa ia parte la masacre si parasesc armata, refugiindu-se in satele de la granita.

Pe acest fond, Human Rights Watch a realizat un raport privind situatia copiilor-soldati din Birmania, pe care il gasiti aici, si a lansat o campanie impotriva recrutarii copiilor - aici.