second chance

Cine spune că proverbele românești nu-s ok sau nu-s adevărate se înșeală amarnic. M-am tot convins până când azi am atins apogeul convingerii că „lupu-și schimbă părul, dar năravul, ba!”. Și tot azi m-am convins că faza cu „toată lumea merită o a doua șansă” e doar o mare vrăjeală.
De fapt, oamenii nu se schimbă, ei doar renunță la unele obiceiuri (proaste), dar nu de tot, ci doar pentru a le înlocui cu altele... și mai proaste dacă se poate. În realitate, oamenii nu devin mai buni, mai inimoși, mai cinstiți, așa cum ne mint unii în filme. Nu, în realitate, suntem simțiți sau nesimțiți, serioși sau neserioși, generoși sau avari, cinstiți sau mincinoși. Nu ne schimbăm, ci doar ne perfecționăm caracterul. Dacă mințim, de exemplu, o vom face mereu mai bine, mai senin, mai nonșalant, până când ni se va părea chiar normal.
Și dacă tot nu ne schimbăm, de ce ar trebui să ne acordăm atâtea șanse?! E o pierdere de timp. Cazurile în care se pune problema, cu adevărat, a unei second chance sunt foarte rare și mega-excepționale. În rest, dacă îți trece prin cap alternativa asta, ești luat de bun, de prost, dar cel mai adesea de prost de bun.
În această ordine de idei, eu cred că dacă ai o șansă trebuie să profiți de ea pentru că probabil n-ai să mai primești vreuna pentru că nu meriți. There should be no such thing as second chance! Și doresc să mulțumesc pe această cale tuturor celor care au contribuit, după puteri, la această concluzie!