Toamna da autografe pe ultimele frunze

... o dimineata cetoasa, crengile goale ale copacilor se lovesc suparate de geam. Incearca sa atraga atentia... si reusesc...
Pana termini micul dejun ceata se ridica si apare soarele. E rece, dar frumos. Te infofolesti bine cu fularul in dungi si pornesti intr-o calatorie prin ultimele zile de toamna. Mergi, mergi, mergi... tu si gandurile tale. Vantul se strecoara in parul tau. Nasul incepe sa se inroseasca de frig. Iti vari bine mainile in buzunar si continui sa... mergi. Nimic interesant in stanga, nimeni interesant in dreapta.
Brusc iti amintesti de zilele copilariei cand gaseai o placere nemarginita in a imprastia frunzele uscate pe aleile parcului. Faci acelasi lucru si acum, dar te bucuri mai mult de zgomotul pasilor tai pe covorul de frunze. In plimbarea ta frenetica cauti ceva... probabil intalnirea unei maini calde care te sustine in jocul tau de-a copilul. O gasesti sau nu?
Se lasa dupa-amiaza si mirosul acela specific toamnei, de frunze arse, iti inunda narile. Pasii te poarta spre ceainarie. Intalnesti acolo niste oameni cunoscuti cu care simulezi o conversatie... de fapt, fiecare e autist in felul lui si egoist in felul lui. Mai bine te bucuri de ceai si te uiti afara cum ploua. Ti se reproseaza ca ignori, ca esti sec si nu esti vioi, dar nu-ti pasa pentru ca oricum ceea ce cautai nu s-a vrut gasit... N-avea timp si chef sa fie gasit... Iti mai ramane doar sa te bucuri de toamna.
Mie imi place toamna. Imi da un sentiment de liniste si are un farmec pe care nu toata lumea il intelege. In timp ce multi se tem de ea si se gandesc ca vine iarna, eu ma bucur de fiecare clipa. Toamna trezeste in mine sentimente calde si o necesitate de afectiune, de stabilitate, de stare de bine... de miros de creioane colorate :)