luni, 22 octombrie 2007

The weather has gone mad

Saptamana trecuta am respirat oarecum usurata. Totul parea sa se indrepte, sa intre in normal: nu mai erau nici doar 2 grade afara, dar nici 30... era chiar o vreme de toamna frumoasa, cu soare rece si miros de bruma.
Dar, brusc, lucrurile au virat in alta directie... Intr-o directie in care ieri dimineata m-am trezit cu suieratul vantului in urechi; atat de tare incat puteam sa jur ca nu mai sunt in patul meu portocaliu, ci aruncata undeva in mijlocul campului. Crengile se izbeau furioase de pervazul meu, iar norii isi lipisera caraghios nasul de geam. Nici bine nu mi-am dezlipit pleoapele ca ma suna Luci, un prieten, sa ma anunte oficial ca la Brasov ninge ca-n povesti.
Nu prea intelegeam eu ce se intampla, dar m-am speriat cand am iesit dupa paine si strada arata ca dupa razboi: gunoaiele iesisera din ascunzisuri, frunzele galbene si acele de brad zaceau inerte pe asfaltul ud si... era pustiu, frig si umezeala din aia care iti intra prin toate straturile. N-am mai iesit seara, am stat la caldurica, Seinfeld si Sex and the City :)
Azi dimineata ma trezeste un zgomot oribil, again. Cand ma uit pe geam, incep sa inteleg. Vantul batea atat de tare incat rasturnase tomberoanele de gunoi din coltul blocului si acum se juca pe strada cu ele; le rostogolea dintr-o parte in alta. Cu aceasta ocazie ma bucur ca nu trebuie sa ies astazi din casa.
Dau drumul la teveu si aud de copaci cazuti peste tramvaie, semafoare smulse de la locul lor, fatade de bloc prabusite si... surpriza!! la meteo se anunta ploi de vara, cu tunete si fulgere si, bineinteles, deja obisnuitul cod galben (de data asta nu pentru temperaturi care o iau razna, ci pentru inundatii!)
Deci, sa recapitulam ca la scoala: mai intai temperaturi de iarna in octombrie, apoi se revine usor la normal; dar nu e bine asa ca vantul se decide sa ne dea o lectie de buna purtare; urmeaza ploi de vara, cu artificiile de rigoare, si inundatii. Nu ar fi exclus sa avem parte si de o ninsoare cu fulgere... doar traim vremuri noi, domnule!

3 comentarii:

Paul spunea...

ma uitam putin in jos...si se pare ca incep o oarecare traditie pe blogul tau. Eu sunt primul (si eventual ultimul) care comenteaza una-alta pe acilea.
Daca tot ne jucam cu planeta de-a Vremea...si daca tot ne este dat sa vedem fenomene meteo ciudate, eu vreau ca in urmatoarea luna sa vad cum ninge cu fulgere. O sa o numim Ninsoare de Vara...

fresha spunea...

suuuper! am auzit ca pe ninsorile de vara se scriu cel mai bine povesti ;)

Paul spunea...

atunci sa fie povesti! si ce sa povestim...