De când s-a încălzit afară şi balconul meu e tot un soare, obişnuiesc să-mi adun catrafusele şi să stau acolo să învăţ, să scriu, să mă plimb pe net. În ultima, vreme am fost foarte absorbită de consolidarea cunoştinţelor mele politologice şi, în paralel, m-am distrat şi cu lucrarea de licenţă. Din studiul meu de pe balcon m-a deranjat doar un gândac. În fiecare zi din săptămână gândacul zburător poposea în balconul meu. Se izbea negreşit şi sistematic, mai întâi, cu capul de peretele balconului şi apoi pica într-un delir bolnăvicios pe podea. Evident, pica pe spate şi nu se mai putea întoarce să-şi ia zborul spre alte balcoane. Să stea pe spate era un fel de comă pentru el, sărmanul. Prima mea reacţie a fost să-l întorc cu vârful creionului, dar sadismul din mine mi-a dictat să stau să-l urmăresc cum se descurcă singur. Zi de zi aceeaşi poveste. Mă uitam la biata insectă cum se zbate, dă din multele picioare şi nu reuşeşte să se ridice. Dar nici nu renunţa. It kept struggling. Atunci când obosea se mai oprea din "gesticulat", aştepta puţin să-şi adune forţele şi o lua de la capăt. De fiecare dată a reuşit să-şi atingă scopul şi şi-a luat zborul. Se pare că totul ţine de răbdare, ambiţie şi dozarea efortului. Iată cum am învăţat o lecţie importantă de la o necuvântătoare... Emil Gârleanu ar fi mândru de mine ;)).
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu