sunt într-o cameră albă, gumată, moale, fără colţuri... o cameră care se dilată. nu pot să ajung nicăieri, nu pot să prind nici un obiect în mâini... toate fug.
dacă mă uit în sus văd marea, dacă mă uit înainte ameţesc de la ceaţa groasă.
miroase a zahăr ars, iar eu într-o rochie de sticlă dansez pe lampă. pot să muşc din pereţi şi mănânc norii...
ochii devin grei... şi se fac mici-mici...
vreau să zic ceva şi nu pot. nu-mi dau seama dacă îmi înghit cuvintele sau mi le suflă altcineva de pe buze.
nu am forţă să-mi duc ţigara la gură. încerc măcar să mă concentrez s-o văd cum se fumează singură... relaxarea asta mă face să cred că plutesc...
îmi tremură un picior... a luat-o razna... nu trebuie să mai vadă nimeni asta aşa că mă prefac că ţin ritmul melodiei.
mmm... it feels good!
mă orbesc nişte bliţuri şi nu-mi dau seama dacă trebuie să zâmbesc sau nu.
nu se întâmplă nimic... de ce nu se întâmplă nimic? voi simţiţi gazul care vă poluează gâtul, plămânii? nu vă ustură?
trebuie să plec. sunt un om cu responsabilităţi. i'm feeling guilty for being here... şi nu vreau să-mi stric imaginea încă din tinereţe... aşa încep toate.
mi-e sete... foarte sete... cu cât beau mai mult cu atât mai sete îmi e... şi mi-e poftă de ceva bun.
de unde se aude muzica asta? de ce miroase a flori pe balcon?
hei, nu pot să plec... nu cred că am nimerit uşa bună să ies din wonderland şi dacă am nimerit-o cineva mi-a furat butonul de deschidere... nu pot să ies... cine mi-a furat butonul salvator?
ha ha ha ha ha ha ha
nu mai ştiu exact în ce poveste sunt. telefonul sună şi cineva vrea să-mi zică ceva, dar e din alt film... mă blochez şi închid.
mi se face somn... tare somn... mi-e poftă de un somn bun...
dar înainte să adorm trebuie să dau drumul la maşina de spălat. sper ca până mâine aşternuturile din mintea mea să fie din nou curate...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu